CCR sesizează Comisia de la Veneţia pe tema întâlnirii dintre consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu şi judecătorul Petre Lăzăroiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, sesizarea Comisiei de la Veneţia, ca urmare a situaţiei create de întâlnirea dintre consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu şi judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, potrivit Mediafax. Sesizarea va fi trimisă miercuri către forul european.

Potrivit unor surse oficiale citate de agenţia Mediafax, Curtea Constituţională a stabilit, marţi, să sesizeze Comisia de la Veneţia punctual pe situaţia creată ca urmare a întâlnirii consilierului prezidenţial, Simina Tănăsescu, cu judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu.

Lăzăroiu a anunţat  duminică faptul că la începutul săptămânii Curtea Constituţională intenţionează să sesizeze Comisia de la Veneţia. „Cu toţii (n.r.: judecătorii CCR cu care a discutat) am ajuns la aceeaşi concluzie că trebuie să ies public pentru că şi dânşii au înţeles că există o stare de pericol. Iniţial am vrut în aceeaşi zi să sesizăm Comisia de la Veneţia. Am zis, o lăsăm pentru luni. Ne mai gândim", a declarat Petre Lăzăroiu la Antena 3.

Judecătorul CCR susţine că fost căutat de consilierul prezidenţial Simina Lăzărescu, ce i-a spus că se pune în discuţie revocarea sa, după ce un ONG i-a cerut acest lucru preşedintelui Iohannis. Pedealtă parte, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia a fost una pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just. Mai mult, sursa citată susţine că nu este implicată Administraţia Prezidenţială.

Este pentru a doua oară într-o lună când CCR sesizează forurile europene legat de posibile presiuni asupra unor judecători din cadrul Curţii. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!