CCR respinge sesizarea AUR privind numirea lui Valeriu Zgoinea în funcția de preşedinte al ANCOM

0
Publicat:

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea AUR în legătură cu hotărârea Parlamentului privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Curtea Constituțională

Potrivit unui comunicat transmis de CCR, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi a constatat că Hotărârea Parlamentului 21/2023 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii este constituţională în raport cu criticile formulate.

"În esenţă, Curtea a reţinut că pentru numirea în funcţia de preşedinte ANCOM este necesară, potrivit legii, o 'experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul comunicaţiilor sau în domeniul juridic ori economic în general", condiţie care exprimă în sine un aspect obiectiv circumscris duratei activităţii prestate (5 ani) şi unul subiectiv (nivelul cunoştinţelor dobândite). Curtea a constatat că domnul Zgonea a desfăşurat activitate mai mult de 5 ani în domeniul comunicaţiilor, iar evaluarea nivelului cunoştinţelor sale în domeniu ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, şi nu a Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea a constatat că hotărârea criticată nu încalcă art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie", se precizează în comunicat.

Pe 9 mai, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a numit pe Valeriu Zgonea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, scrie Agerpres.

Au votat pentru numirea lui Zgonea 270 de parlamentari, iar 33 au votat împotrivă.

Pentru această funcţie au fost doi candidaţi: Valeriu Zgonea, susţinut de partidele din coaliţia de guvernare, şi Mihai Eftimie, susţinut de USR.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!