CCR: Legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate, neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate, o problemă majoră fiind încălcarea principiului bicameralismului.

Parlamentarii vor trebui să revină cu un nou proiect de lege FOTO Arhivă

UPDATE CCR a venit cu poziția oficială pe tema declarării ca neconstituțională a proiectului de lege referitor la posibilitatea terminării construcțiilor de hidrocentrale mici în arii protejate. „În esență, Curtea a reținut că legea criticată încalcă principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Senat viza în totalitate procedura și condițiile în care pot fi modificate limitele ariilor naturale protejate (cine poate solicita modificarea limitelor, modul și condițiile în care se realizează), pe când forma adoptată de Camera Deputaților se referă tangențial la această problemă, substanța reglementării normative referindu-se la condițiile în care proiectele hidroenergetice în curs de execuție cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, urmează a se executa în continuare, prin derogare de la o serie de reglementări care se referă la protecția mediului înconjurător. Rezultă că substanța legii, astfel cum a fost aprobată de cea de-a doua Cameră, nu mai vizează modificarea limitelor ariilor naturale, ci regimul juridic al proiectelor hidroenergetice deja derulate în cadrul acestora, regim derogatoriu de la cel de drept comun”, arată CCR

Magistrații au sesizat că sunt deosebiri „semnificative” de conținut juridic între cele ddouă foruri. „Curtea a reținut că, deși nu există o configurație semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, există deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, acestea conținând viziuni conceptuale diferite. În aceste condiții, Curtea a constatat că legea criticată nu respectă principiul bicameralismului, fiind contrară art.61 alin.(2) și art.75 din Constituție”, a mai arată instituția.

---

În sesizarea depusă la CCR, USR a invocat 11 argumente de neconstituţionalitate, între acestea fiind încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care există diferenţe majore de conţinut juridic între forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor.

De asemenea, USR a invocat încălcarea dreptului la un mediu sănătos.

O lege care exonerează "poluatorul" de la obligativitatea întocmirii studiilor de impact şi a studiilor de evaluare adecvată este profund neconstituţională, afectând dreptul fundamental la ocrotirea sănătăţii. Deteriorarea corpurilor de apă, distrugerea ecosistemelor acvatice, precum şi a habitatelor forestiere afectează inclusiv sănătatea umană. Finalitatea studiilor de impact asupra mediului o reprezintă şi stabilirea soluţiilor pentru prevenirea sau limitarea impactului ecologic mai sus menţionat, precum şi identificarea autorităţilor responsabile în situaţia dezastrelor ecologice, pe principiul "poluatorul plăteşte". În condiţiile în care legea ridică protecţia garantată ariilor protejate pentru astfel de proiecte hidroenergetice, acordând, în schimb, "imunitate" proiectelor hidroenergetice prin simpla invocare a interesului public major, riscul creat pentru mediul înconjurător şi sănătatea umană este unul major", se arată în sesizarea USR, potrivit Agerpres.

Forma adoptată

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 23 martie, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.

„Obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională, urmând a fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025. Finalizarea acestor obiective de investiţii care se suprapun cu arii naturale protejate este posibilă, cu condiţia ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să propună în compensare pentru suprafeţele ocupate o zonă echivalentă din punct de vedere al biodiversităţii cu zona ocupată de obiectiv, până la punerea acestuia în funcţiune, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2025”, prevede proiectul

Nemulțumirea PSD

După atacarea de către USR la CCR a proiectului de lege, PSD a lansat un atac la adresa opoziției. „Contestarea la CCR de către USR a legii PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate este un demers iresponsabil, iraţional şi profund anti-naţional. Invocând tot felul de chichiţe de mediu, inconştienţii de la USR nu fac altceva decât să favorizeze creşterea gradului de dependenţă energetică a României faţă de Federaţia Rusă, ceea ce contravine eforturilor întreprinse la nivelul întregii Uniuni Europene”, a transmis PSD într-un comunicat de presă, explicând că „prin contestaţia depusă la CCR, USR blochează practic orice creştere a capacităţii României de a produce energie ieftină şi curată, care să conducă la scăderea facturilor pentru populaţie şi economie. Această acţiune a USR calcă în picioare chiar interesul propriilor alegători care sunt afectaţi, în egală măsură, de creşterea preţurilor la energie electrică”. se arată în poziția PSD.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare