CCR a respins sesizarea PNL şi USR pe Legea Referendumului. Iohannis rămâne cu puteri restrânse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CCR a respins joi sesizarea făcută de mai mulţi senatori PNL şi USR, privind proiectul de modificare a Legii referendumului, iar legea se va duce la promulgare de către preşedintele Klaus Iohannis. Este a doua oară când Curtea dezbate această lege, atunci judecătorii admiţând sesizarea Opoziţiei

Pe 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, proiectul legii referendumului, preşedintele fiind scos din procedura organizării referendumului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, 18 aprilie, că va sesiza Curtea Constituţională, având ”oarece nemulţumiri”, în contextul în care Parlamentul a aprobat legea referendumului în varianta iniţială, fără să ţină cont de temele din cererea de reexaminare formulată de şeful statului.

”Legea referendumului, aşa cum a ajuns acum la mine, nu va fi promulgată. Eu am oarece nemulţumiri faţă de această lege şi voi solicita opinia Curţii Constituţionale”, a spus Klaus Iohannis.

Grupul parlamentar PNL din Senat, căruia i s-au raliat şi 13 senatori USR, au înaintat la CCR, la începutul lunii septembrie, o sesizare privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului.

CCR a admis, la începutul lunii octombrie, sesizarea PNL şi USR privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului, în care se contestă faptul că Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura de stabilire a obiectului şi datei de organizare a scrutinului. Prevederea potrivit căreia data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei ar urma să fie stabilită de Guvern nesocoteşte competenţele constituţionale conferite Parlamentului, a statuat CCR care a admis, cu unanimitate, sesizarea depusă de PNL şi USR.

Curtea a apreciat că este întemeiată critica referitoare la faptul că, prin art.6 alin.(5) fraza a doua din legea de modificare a Legii nr.3/2000, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei ar urma să fie stabilită de Guvern, fiind nesocotite, astfel, competenţele constituţionale conferite Parlamentului, prin art.151, în ceea ce priveşte dreptul de a declanşa un referendum naţional.

CCR a declarat neconstituţională şi abrogarea art.15 alin.(1) din Legea nr.3/2000, care stipulează expres că obiectul şi data referendumului se stabilesc prin lege.

Legea s-a întors în Parlament şi a fost adoptată de Senat cu 175 de voturi „pentru”, 28 „împotrivă” şi 33 de abţineri.

Proiectul de modificare a Legii referendumului adoptat de Parlament va merge astfel la promulgare de către preşedintele Klaus Iohannis.

Liderii coaliţiei de guvernare au anunţat că referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ar putea avea loc în luna mai a acestui an.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO