Cazul Gabriel Oprea, discutat mâine în Comisia Juridică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea, pentru a doua oară la mâna colegilor FOTO Mediafax

Cererile DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului vicepremier Gabriel Oprea şi de reţinere şi arestare a senatoarei Doina Tudor vor fi discutate, marţi, în Comisia Juridică, urmând ca miercuri plenul Senatului să ia decizia finală.

„Biroul Permanent ne-a sesizat, urmează să transmită şi sesizarea scrisă către Comisia juridică astăzi  pentru cele două dosare. Împreună cu colegii din Comisie, am solicitat Biroului Permanent să ne permită să deschidem aceste dosare pentru a avea un timp de studiu, iar pentru mâine să introducem pe ordinea de zi a Comisiei". Din discuţii vom vedea, eu sper că va fi timp suficient până mâine să dăm raportul, astfel încât miercuri să intre la plen“, a declarat Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor.

Solicitarea DNA în cazul lui Gabriel Oprea a fost transmisă, miercuri, către conducerea Senatului, care a amânat discutarea ei până astăzi. Biroul Permanent Naţional nu trebuie decât să ia act de solicitarea DNA şi să o transmită mai departe senatorilor jurişti. În ultima perioadă, senatorii au convocat şedinţa Biroului Permanent imediat ce solicitarea DNA a ajuns în Parlament. În cazul lui Gabriel Oprea, senatorii au amânat şedinţa Biroului Permanent pentru astăzi.

Odată ajunsă cererea la Comisia Juridică, dosarul trebuie desigilat în prezenţa majorităţii senatorilor jurişti. De atunci, Gabriel Oprea poate veni la Comisia Juridică pentru a-şi studia dosarul. Comisia Juridică a Senatului nu are un termen stabilit până la care trebuie să întocmeasă un raport, aşa cum este la Camera Deputaţilor. Ceea ce înseamnă că senatorii pot să tragă de timp şi aici. Cel mai strâns calendar arată că solicitarea DNA va ajunge în plenul Senatului cel mai devreme săptămâna viitoare, la două săptămâni de la transmiterea ei de către procurorii anticorupţie.

Audi, jacuzzi şi canapele

DNA a cerut, din nou, aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, pentru abuz în serviciu. Mai exact, fostul ministru este acuzat că „a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DGIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor”. Cercetările arată că maşina a fost folosită doar de Gabriel Oprea. Surse judicire au precizat că şeful DGIPI ar fi achiziţionat, pentru a i le da lui Gabrile Oprea, un jacuzzi, dar şi canapele.

Gabriel Oprea, a declarat, miercuri, că se consideră nevinovat, iar suspiciunea invocată de procurori în noua solicitarea de urmărire penală a sa nu este întemeiată, însă magistraţii sunt chemaţi să clarifice situaţia.

Doina Tudor, în dosarul soţului ei

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut joi aviz şi pentru reţinerea şi arestarea senatoarei Anca Doina Tudor pentru complicitate la luare de mită în dosarul în care este reţinut soţul ei, fostul vicepreşedinte al ASF. Cererea DNA a ajuns la Cabinetul preşedintelui Senatului vineri.

Procurorul şef al DNA a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a solicita Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării senatoarei Anca Doina Tudor, acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită.
 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică