Cătălin Ivan: Dorinţa liberalilor de a fuziona cu PDL trădează planul lui Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că „este de-a dreptul uimitor că PNL a abandonat angajamentul luat în faţa românilor, anunţând dorinţa unei asocieri cu PDL”, el precizând că preşedintele PNL, Crin Antonescu, trebuie să ofere lămuriri dacă aceasta este poziţia finală a partidului.

„Pe zi ce trece, pare că prinde tot mai mult contur planul lui Crin Antonescu, început cu ruperea USL în urmă cu o lună. Apropierea PNL de Traian Băsescu şi PDL este tot mai evidentă, ultima dovadă fiind chiar o invitaţie deschisă lansată de senatorul liberal Teodor Atanasiu către PDL de a fuziona cu PNL. Iar unele reacţii pozitive dinspre democrat-liberali arată că se doreşte, de fapt, întoarcerea în trecut, la Alianţa DA", afirmă Ivan.

Potrivit acestuia, "simplul fapt că Traian Băsescu cochetează acum cu altă formaţiune nu spală PDL de păcatele trecutului, de relele făcute românilor, pe care împreună, în USL, le-am condamnat încă din opoziţie".

"Este de-a dreptul uimitor că PNL a abandonat atât de uşor angajamentul luat în faţa românilor, anunţând dorinţa unei asocieri cu PDL – lucru interzis, până mai ieri, de protocolul USL. Domnul Crin Antonescu trebuie să spună dacă alianţa cu PDL este poziţia finală a PNL şi dacă, într-adevăr, angajamentul din decembrie 2012 a fost total abandonat!", afirmă Cătălin Ivan.

Senatorul liberal Teodor Atanasiu a declarat, vineri, că reprezentanţii PDL - care "s-au delimitat frumos de Traian Băsescu" - ar trebui ca după alegerile europarlamentare să se alăture PNL "într-o fuziune", pentru construirea unui partid de dreapta puternic.

"După rezultatele de la europarlamentare eu sper ca cei de la PDL, care s-au delimitat frumos de Traian Băsescu, să înţeleagă că trebuie să vină alături de PNL într-o fuziune ca să-şi menţină aleşii locali şi parlamentarii şi pentru a putea construi astfel un partid de dreapta puternic. Altfel, va continua hemoragia la ei", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.

Liderul liberal a afirmat că în PDL a început "o mică hemoragie", oprită acum doar pentru că se apropie alegerile europarlamentare, însă după scrutin aceasta "se va accentua", iar plecările din partid "pot fi masive".

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat