Care sunt institutele ce vor efectua sondaje la ieşirea de la urne, la nivel naţional

0
Publicat:

Trei case de sondare au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile prezidenţiale de duminică, 18 mai.

Sectie de votare. FOTO arhivă Constantin Duma

Vor efectua exit-poll-uri, la nivel naţional: Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE; Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS şi ARA Public Opinion, potrivit Biroului Electoral Central.

Operatorii de sondaj au acces în imobilele în care funcţionează secţiile de votare

În baza acestei acreditări, operatorii de sondaj au acces în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare, potrivit Agerpres.

Aceştia au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Acreditarea este valabilă şi în copie.ț

A început votul în țară

Amintim că la ora 7 s-au deschis secțiile de votare din țară

Pe teritoriul țării sunt organizate 18.979 de secții de votare, dintre care 1.289 în Capitală.

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 17.988.218 cetățeni, Potrivit AEP.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”