Video Călin Georgescu crede că administraţia Trump e cu ochii pe el: „A văzut şi a notat toate abuzurile care s-au făcut şi se fac asupra mea”

0
0
Publicat:

Călin Georgescu, fost candidat la prezidenţiale, a declarat marţi că „garantează" faptul că administraţia Trump „a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra poporului român" şi că a constatat „confiscarea statalităţii" României de către preşedintele francez, Emmanuel Macron.

Georgescu s-a prezentat marţi la Tribunalul Bucureşti, acolo unde s-a judecat o contestaţie depusă de el împotriva unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, prin care i-a fost menţinută măsura controlului judiciar, potrivit Agerpres.

„Suntem într-un moment, o altă etapă a vieţii în lume”

Fostul candidat la prezidențiale le-a vorbit, la ieșirea din tribunal, celor peste 100 de susţinători, care l-au aşteptat cu steaguri, costume populare şi muzică patriotică, despre „sistemul care şi-a arătat faţa hâdă", dar şi despre „iubire", "sincronicitate" şi „timpul lui Dumnezeu", și s-a prins într-o horă.

„Sigur că nu există biruinţă fără cruce şi adevăr fără suferinţă. Dar constat că s-a făcut o selecţie inversă în acest zeci de ani, cum spunea Mihai Eminescu, faţă de situaţia pe care o avem în ţară. Însă, suntem într-un moment, o altă etapă a vieţii în lume şi asta este foarte important, chiar dacă nu o vedem încă. Eu vă spun că vom privi lucrurile total diferit, vom vedea altceva şi vom constata că scopul vieţii este total diferit faţă de ceea ce ştim. Ţine de sincronicitate şi sigur că timpul lui Dumnezeu nu este timpul oamenilor. Legat de ceea ce văd aici, în România este cu siguranţă clar că nu atât sistemul s-a devoalat şi şi-a arătat faţa hâdă, ci poporul român, trezit în conştiinţă, a acceptat să-l vadă, a ales să-l vadă. Şi-l vede fără ură, să ştiţi, îl vede însă decis ca drumul poporului român să şi-l asigure singur, fără intervenţia sistemului, a spus Georgescu în faţa susţinătorilor săi.

Călin Georgescu, la Tribunal. FOTO captură video Gândul

Fostul candidat la prezidențiale a continuat:

„Poporul român este hotărât să-şi decidă drumul singur. Şi se vede acest lucru, pentru că sistemul se teme de iubire şi poporul român răspândeşte şi împărtăşeşte iubire. Sistemul se fereşte de iubire şi îi este teamă de iubire, pentru că unitatea este adevărată forţă a poporului român".

Călin Georgescu: „Administraţia Trump (...) a constatat confiscarea statalităţii României de către Macron” 

Georgescu a „garantat” în fața mulțimii că administraţia Trump „a văzut şi-a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra lui şi poporului român".

„Sunt convins că speranţa este din ce în ce mai mare şi ea se transformă în nădejde creştină. Există un filosof american, care spunea că la nevoie îţi vinzi hainele, dar în niciun caz principiile, în niciun caz convingerile. Şi eu vă garantez că administraţia Trump a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România, începând cu data de 6 decembrie, a notat toate abuzurile care s-au făcut şi se fac asupra mea, asupra poporului român. Cu siguranţă a constatat confiscarea statalităţii României de către Macron şi, cu siguranţă, toate aceste lucruri nu vor rămâne fără consecinţe la adresa celor responsabili", a declarat Georgescu.

„Poporul român este stăpân pe el însuşi şi va cuceri lumea”

Fostul candidat la fotoliul prezidențial a mai afirmat că poporul român „va cuceri lumea prin iubire şi genialitate".

Vă spun aşa, speranţa şi convingerile şi principiile poporului român fac din el o prezenţă istorică imposibil de oprit. Sigur că sunt greutăţi, sunt solidar cu toţi cei care le au în această ţară, de aceea am spus că România este condusă de patocraţie şi asta e realitatea. Însă, cu siguranţă că trebuie să dăm dovadă de încredere, de optimism zâmbitor, un zâmbet care nu mai poate să apună niciodată şi să ne aducem aminte ce spunea Nicolae Bălcescu, că viaţa nu merită trăită dacă este trăit în genunchi, sub nicio formă. Şi vă spun aşa: poporul român este stăpân pe el însuşi şi va cuceri lumea prin nobleţe, prin genialitate şi în special prin ceva rar - prin iubire. Va fi un neam călăuză", şi-a încheiat discursul fostul candidat la prezidenţiale.

Călin Georgescu a fost trimis, luna aceasta, în judecată de Parchetul General, sub control judiciar, pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie 2020 - mai 2025, în repetate rânduri, el a promovat în public cultul mareşalului Ion Antonescu şi a făcut mai multe afirmaţii cu caracter laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării legionare din perioada interbelică.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”