Bugetul a trecut de comisii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2009 au fost aprobate, ieri, de comisiile de buget-finanţe, cu doar opt, respectiv şapte voturi împotrivă, din partea

Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2009 au fost aprobate, ieri, de comisiile de buget-finanţe, cu doar opt, respectiv şapte voturi împotrivă, din partea parlamentarilor PNL şi UDMR. Acestea urmează să intre marţi în dezbaterea Parlamentului.

Comisiile au decis suplimentarea bugetului Cercetării cu 620 milioane de lei. Banii urmează să fie luaţi de la Ministerul Dezvoltării (100 milioane de lei), Ministerul Finanţelor (200 milioane de lei), din fonduri nerambursabile şi din venituri proprii (320 milioane de lei).

Astfel, bugetul Cercetării a fost completat, în urma amendamentelor, până la 1,776 miliarde de lei. Tot printr-un amendament, bugetele locale ale judeţelor Alba, Călăraşi, Cluj, Mureş, Mehedinţi şi Vaslui au fost majorate cu o sumă totală de 16 milioane de lei. Referitor la bugetul asigurărilor sociale, comisia de buget-finanţe a majorat cu 9 lei ajutorul de deces, până la un nivel de 1.702 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model