Buda: Proiectul de revizuire a Constituţiei poate ieşi de la Comisie până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Daniel Buda (PDL), crede că proiectul de revizuire a Constituţiei va ieşi într-o formă finală din comisia mixtă până la sfârşitul acestui an, după ce şi parlamentarii opoziţiei vor renunţa la orgolii şi se vor aşeza la masa discuţiilor.

Buda a declarat că în şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional (BPN) al PDL s-a luat decizia asumării de către PDL a proiectului de revizuire a Constituţiei depus de preşedintele Traian Băsescu şi înaintat Parlamentului.

" Vom intra în această dezbatere de îndată ce vom primi proiectul de la birourile permanente ale celor două Camere. Sper ca la finalul lunii septembrie să avem acest proiect la Comisie. Va ieşi din comisie într-o formă finală până la sfârşitul anului. Sunt optimist că dacă va exista determinare politică să avem până la sfârşitul anului acest proiect de lege ieşit de la comisia mixtă de revizuire a Constituţiei", a afirmat Buda.
Potrivit acestuia, procedându-se de o asemenea manieră se intră pe făgaşul normal al lucrurilor, "pentru că dezbaterea acestui proiect în cadrul Comisiei mixte de revizuire a Constituţiei, formată din senatori şi deputaţi, va duce în mod clar la discutarea sa cu celeritate şi la o scurtarea termenelor".

"Modificarea Constituţiei presupune un acord de voinţă şi din partea opoziţiei. Şi data trecută când am modificat Constituţia nu a fost un partid care să aibă două treimi, ca să fie majoritar în Parlament. ", a precizat Daniel Buda.
Buda a spus că trebuie să se ţină cont şi de respectarea voinţei electoratului, adică de rezultatul referendumului privind revizuirea Constituţiei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare