Bolojan anunță că proiectele de investiții neîncepute nu vor fi finanțate deloc în 2026, din cauza constrângerilor bugetare
0Premierul Ilie Bolojan a declarat că una din problemele majore pe care le au de gestionat este supracontractarea pe proiectele de investiții, precizând că este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanțare.
Șeful Executivului a mai spus că tot spațiul bugetar pe care-l are România este ocupat în prezent de lucrări începute și pe acestea trebuie să le eșaloneze, după un anumit criteriu de priorități.
„Una din problemele majore pe care le avem noi de gestionat este supracontractarea pe proiectele de investiții. Vă rog să vă gândiți că am avut peste 28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene și am semnat contracte de 47 de miliarde de euro, deci peste 20 de miliarde de euro suplimentar, ceea ce face ca finanțarea tuturor acestor lucrări să nu fie posibilă, în actualul context de constrângeri financiare”, a declarat premierul, la șantierul Autostrăzii A3, scrie News.
El a precizat că a convenit cu Ministerul Transporturilor ca toate lucrările care nu sunt astăzi începute să înceapă în 2027, anul următor fiind un an de constrângeri importante.
„Pentru noi este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanțare. Practic, tot spațiul bugetar pe care-l are România este ocupat în prezent de lucrări începute şi pe acestea trebuie să le eșalonăm după un anumit criteriu de priorități”, a menţionat şeful Executivului.
Ilie Bolojan a mai arătat că, în condiţiile în care ordinul de începere a acestor lucrări pe acest drum expres ar urma să fie dat pentru primăvara anului 2027, înţelege din discuţiile pe care le-a avut cu conducerea CNAIR, că există o intenţie a constructorilor să înceapă lucrările pe cheltuiala lor mai repede.
„În condiţiile în care între constructori şi companie se ajunge la o înţelegere în acest sens, putem să găsim o formulă prin care lucrările să înceapă în cursul anului viitor, dar nu avem posibilitatea să facem plăţi în cursul anului viitor, dar dacă constructorii şi compania găsesc acest aranjament, cu cât lucrările la proiectele strategice încep mai repede şi se termină mai repede, cu atât, aşa cum am spus mai înainte, este un câştig şi pentru cheltuieli, pentru că nu mai actualizăm cheltuieli, nu mai indexăm sume care sunt începute, deci sunt câştiguri financiare directe pentru stat, pentru Ministerul Transporturilor, dar sunt şi câştiguri pentru oamenii care folosesc mai repede infrastructura”, a subliniat premierul.