Bogdan Oprea îi răspunde lui Ponta: Şi Băsescu a avut dispute cu mogulii, dar nu a îngrădit libertatea presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a răspuns, într-un comunicat, declaraţiilor făcute miercuri de premierul Victor Ponta, în care afirma că „preşedintele moare de grija presei, după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor“.

„Pentru o corectă informare a publicului, trebuie să-i reamintim domnului prim-ministru câteva lucruri. Domnul preşedinte Traian Băsescu s-a aflat deseori şi, foarte probabil, se va mai afla în dispute publice cu proprietarii trusturilor media şi, uneori, chiar cu jurnalişti, actualmente vezi cazurile Ghiţă şi Voiculescu, dar niciodată nu a dispus şi nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertăţii presei“, precizează Oprea, în comunicat.

Totodată, Oprea vorbeşte despre ordonanţa de urgenţă privind Codul Insolvenţei, care, arată el, contravine prevederilor Constituţiei.

„Îi reamintim, de asemenea, domnului prim-ministru că, aşa cum reiese şi din sesizarea de astăzi a Avocatului Poporului, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă încalcă prevederile Constituţiei României de la Articolul 1 aliniatul (5) care spune că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, dar şi ale Articolului 15, aliniatul (2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor“, explică purtătorul de cuvânt.

De asemenea, Oprea lansează un apel la premier, prin care îi solicită „să stopeze orice fel de acţiuni, inclusiv legislative, împotriva presei audiovizuale. Continuarea acestui mod de acţiune este de natură să aducă prejudicii majore, nu numai presei autohtone, dar şi credibilităţii statului de drept din România“.

Declaraţiile făcute de Bogdan Oprea intervin în contextul în care, în cursul şedinţei de Guvern de miercuri, premierul Victor Ponta a ironizat  criticile aduse Codului Insolvenţei de către liderul de la Cotroceni.

 „A ajuns preşedintele să moară de grija presei, după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor“, a declarat Ponta.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie