Bode, despre evaluarea miniştrilor: Trebuie să ne lămurim cine a demarat procedura. Aceste discuţii nu fac decât să slăbească puterea unor instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Lucian Bode, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat marţi, înainte de şedinţa BEx, că discuţiile despre evaluarea miniştrilor nu fac decât să slăbească puterea unor instituţii în acest moment şi a precizat că „trebuie să lămurim astăzi cine a demarat această procedură, când a început şi care este finalitatea ei”.

„În ceea ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne, noi ştim ce avem de făcut, sunt un om de partid, sunt conştient de obligaţiile pe care le am faţă de români, faţă de cei care m-au investit cu incredere, acolo şi mă supun evaluării instituţionale, constituţionale, în orice moment”, a spus ministrul. 

Lucian Bode a ţinut să precizeze că, în opinia sa, „astfel de discuţii nu fac decât să slăbească puterea unor instituţii în acest moment”. 

„Prim-ministrul trebuie să răspundă la această întrebare”, a spus Bode, întrebat dacă PNL este mulţumit de activitatea miniştrilor PSD, el precizând că ”ar intra în aceeaşi logică, să se apuce el, prim-vicpreşedinte al PNL, să comenteze despre activitatea miniştrilor PSD”. 

„Trebuie să ne lămurim astăzi cine a demarat această procedură, când a început şi care este finalitatea ei”, a spus Lucian Bode, arătând că preşedintele PNL nu i-a reproşat nimic. 

Despre faptul că numele său a fost vehiculat pe lista de remaniere, Lucian Bode a spus că „acest lucru nu face decât să genereze anumite discuţii în interiorul Ministerului de Interne, pe de o parte şi în relaţia de parteneriat pe care MAI o are cu foarte multe structuri”. 

„Am fost invitat acolo să prezint, din punctul nostru de vedere, al MAI, care este stadiul îndepinirii obligaţiilor negociate politic, în legătură cu MAI, mai precis cu instituţia prefectului. Noi, în acest moment avem un singur prefect, negociat pe actuala formulă politică, şi care nu este numit, dar nu din cauza MAI, respectiv noi propunem secretarii generali către prim-ministru şi am prezentat o situaţie, la zi, a propunerilor. Alte discuţii legate de îndeplinirea obiectivelor MAI, a programului de guvernare sau alte lucruri legate de nemulţumirea cuiva nu au fost discutate”, a spus el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro