Blaga: „Suntem unul din partidele care nu vom accepta măcar discutarea articolului 1 din Constituţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că partidul pe care îl conduce nu va accepta niciun fel de discuţie privind modificarea articolului 1 al Constituţiei, adăugând că instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria şi să respecte legile ţării.

Întrebat despre evoluţia relaţiilor dintre românii şi maghiarii din Harghita în urma evenimentelor care au generat tensiuni în ultimele săptămâni, printre care declaraţiile privind "limba maghiară obligatorie în Miercurea Ciuc" sau marşul pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, Vasile Blaga a spus că România este un stat naţional şi unitar, precizând că PDL nu va accepta "nici măcar discutarea articolului 1 din Constituţie", potrivit Mediafax.

"PDL nu pune în discuţie aticolul 1 din Constituţie. România este una, unitară. Deci, încheiem discuţiile pe tema asta. Suntem unul din partidele care nu vom accepta măcar discutarea articolului 1 din Constituţie. România este stat naţional unitar", a declarat Vasile Blaga.

În opinia liderului PDL, toţi cetăţenii României ar trebui să cunoască foarte bine limba oficială a statului, întrucât aceasta le-ar permite etnicilor maghiari să-şi găsească locuri de muncă în alte judeţe, în afara celor în care sunt "enclavizaţi".

"Ar trebui ca toţi cetăţenii României să cunoscă foarte bine limba română. Eu m-aş bucura dacă aş şti limba maghiară, nevasta mea este unguroaică, dar nu ştiu maghiara, dar m-aş bucura foarte mult dacă aş şti, m-ar ajuta. Dar, oricum, pe secui şi pe ceilalţi i-ar ajuta enorm dacă ar şti limba română, şi-ar găsi mult mai uşor de lucru în tot teritoriul naţional, nu ar sta enclavizaţi într-o zonă sau alta. Deci, nu se pune problema pentru nimeni: limba oficială în acest stat este limba română şi lucrurile sunt clare", a spus Blaga.

Preşedintele PDL a precizat că instituţiile statului trebuie să respecte şi să pună în aplicare legile în vigoare.

"Instituţiile statului să-şi facă datoria şi să respecte legile! Ţara asta nu duce lipsă de legi. Ele trebuie respectate de prefectul din Harghita, din Mureş şi aşa mai departe", a mai spus Vasile Blaga.

El a mai afirmat că este susţinătorul principiului potrivit căruia "trebuie să facem mult mai mult pentru toţi oamenii din zonă, pentru locuitorii României care aici sunt şi de etnie română şi de etnie maghiară", adăugând că în perioada în care a fost ministrul Dezvoltării a venit aproape lunar în Harghita, unde a avut discuţii, a stabilit priorităţile "care sunt în localităţile din judeţ şi s-au făcut destule lucruri pe tot ce înseamnă POR şi alte programe, de asfaltări, de drumuri, etc".

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a venit, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, pentru a-şi prezenta moţiunea, fiind însoţit de secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, dar şi de Raluca Turcan, Andreea Paul şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă