Blaga: Sunt semnale că parlamentari UNPR cer demisia lui Ponta; va conta dacă sunt lăsaţi să voteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că la moţiunea de cenzură "se vor despărţi apele", se va vedea cine doreşte schimbarea lui Victor Ponta şi "intrarea României pe un făgaş normal", arătând că sunt mulţi din UNPR care cer demisia lui Ponta, dar depinde dacă vor fi lăsaţi să voteze.

„Nu s-a mai întâmplat într-un stat democratic ca un premier să fie timis în judecată să fie încă în funcţie. Eu nu doresc răul nici celui mai mare adversar politic al meu, dar nu despre asta este vorba. E vorba că avem un prim-ministru trimis în judecată care se încăpăţânează să rămână în funcţie. E momentul să se despartă apele, adică să vedem care doreşte schimbarea lui Ponta şi intrarea României pe un făgaş normal şi care doresc să îl susţină în cntinuare", a spus Blaga.

Întrebat în legătură cu discuţiile cu UNPR pe tema moţiunii de cenzură, Blaga a spus: "Am avut o discuţie şi aţi văzut poziţia clară, când spun clară mă refer la domnul Oprea, pentru că am văzut destule semnale de la mulţi parlamentari de acolo care cer demisia lui Ponta. Va conta foate mult dacă dânşii îşi vor bloca din nou oamenii pe scaune sau îi lasă să voteze. Aici este o problemă importantă şi vom vedea cum vor evolua lucrurile, pentru că sunt convins că şi ei ştiu că vor avea mari suprize dacă îşi vor lăsa oamenii să voteze".

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a citit, miercuri, în plenul Parlamentului, textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta".

Moţiunea de cenzură, semnată de 183 de parlamentari, va fi dezbătut şi votat, marţi, 29 septembrie, începând cu ora 10.00.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute