Băsescu: „Voronin e furios pe implicarea mea pentru Republica Moldova, dar nu mă supăr pe unul ca el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu a dat replica la acuzaţiile pe care i le-a adus Voronin

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri, că declaraţia lui Vladimir Voronin, liderul Partidului Comunist din Republica Moldova, referitoare la persoana sa indică faptul că acesta este furios pentru implicarea sa în favoarea integrării europene a ţării vecine.

"Cred că Voronin a devenit foarte furios aflând că a reuşit soluţia desemnării unui prim-ministru, în Republica Moldova. Nu ascund că am avut foarte dese convorbiri cu liderii politici de la Chişinău, am avut la fel de dese convorbiri cu responsabili de Parteneriatul Estic şi de relaţiile internaţionale, de la Bruxelles", a afirmat Băsescu.
El a arătat că a făcut "toate eforturile" pentru ca procesele de apropiere a R.Moldova de UE să nu se întrerupă, inclusiv sprijinul financiar oferit de Bruxelles şi continuarea negocierii acordului de asociere şi acordului de liber schimb.

"Deci m-am implicat şi, atunci, sigur că domnul Voronin se supără. Eu nu mă pot supăra pe el, pentru că, pe unul ca el, nu te poţi supăra", a spus preşedintele.

Băsescu s-a arătat însă deranjat că presa românească a preluat declaraţia lui Voronin "cu uşurinţă şi plăcere". "Eu mă întreb, cu câtă uşurinţă şi plăcere a preluat-o mass-media românească. Preşedintele dumneavoastră este jignit. V-a plăcut să faceţi breaking news-uri cu jignirea la adresa preşedintelui. O.K, sunt obişnuit. Vă mulţumesc", a mai spus el.

Liderul Partidului Comuniştilor din R.Moldova, Vladimir Voronin, a declarat pentru postul de televiziune TV7 că preşedintele român Traian Băsescu face presiuni asupra politicienilor de la Chişinău şi îi sună în stare de ebrietate, relatează PRO TV Chişinău.

"Eu ştiu de apelurile telefonice ale lui Băsescu. Sună seara aflându-se în stare de ebrietate", a declarat Voronin, în limba rusă, în cadrul emisiunii Politica.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!