Băsescu, război cu musulmanii români: „Muftiule, ciocu mic! Nu vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care un tânăr se detonează în numele lui Allah”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu critică proiectul referitor la construirea unei moschei la Bucureşti şi îi transmite preşedintelui turc Recep Erdogan să propovăduiască islamul în Turcia, nu într-o ţară creştină, potrivit unei postări de joi de pe pagina de Facebook. Fostul lider de la Palatul Cotroceni a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de radicalizarea anumitor musulmani şi apropierea de gruparea Statul Islamic.

„Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă", a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu, referindu-se la iniţiativa autorităţilor române de a aloca un teren pentru 

construirea unei moschei în Bucureşti.

Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu vă ajută să vă imaginaţi tineri români eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, a adăugat fostul şef de stat.

Fostul lider de la Palatul Cotroceni a lansat un atac dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România şi a  preşedintelui turc Recep Erodgan: „Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală? Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştin-ortodoxă", a precizat Traian Băsescu la sfârşitul mesajului său de pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG