Băsescu, obligat să părăsească vila Lac 3. Guvernul i-a atribuit o locuinţă provizorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Mediafax

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a declarat, miercuri, că Executivul a decis să modifice cadrul legal prin introducerea unui articol care permite fostului preşedinte Traian Băsescu să primească o locuinţă provizorie până când vila care i-a fost acordată ca reşedinţă va fi renovată. Procedura va fi reglementată prin intermediul Parlamentului.

Corneliu Calotă a confirmat că a fost deja redactată deja o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea cadrului legal.

„A existat o propunere de a fi inclusă în textul ordonanţei de urgenţă o modificare privind prelungirea contractului fostului preşedinte (cu RA-APPS-n.r.), iar Guvernul a decis ca această temă să fie discutată în Parlament“, a spus Calotă.

În urma acestei modificări şi după ce îi va fi repartizată locuinţa provizorie, Băsescu va trebuie să părăsească vila Lac 3.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă. Oferta Guvernului a fost acceptată de fostul preşedinte, însă nu se va muta imediat, pentru că vila se află într-o stare avansată de degradare.

 „Domnul Băsescu a acceptat vila din strada Gogol, fosta casă a Mioarei Roman, a semnat contractual cu RAAPPS, dar nu s-a făcut încă punerea în primire, pentru că RAAPPS trebuie să renoveze casa. Doamna Roman a locuit la parter, însă camerele de sus trebuie total refăcute. Până când nu se va finaliza renovarea, Traian Băsescu va rămâne în continuare la Vila Lac 3, unde stă acum“, au explicat la acea vreme, pentru „Adevărul“, persoane din anturajul fostului preşedinte, care s-au ocupat de chestiunea vilei de protocol.

Potrivit legii, Traian Băsescu ar fi trebuit să părăsească vila Lac 3 încă din februarie. 

Cronologia disputei imobiliare

30.09.2014 Preşedinţia solicită RAAPPS folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, conform Legii 406/2001.

10.10.2014 RAAPPS informează Guvernul că „imobilul care îndeplineşte criteriile de atribuire este Vila 1A din Snagov“.

21.11.2014 RAAPPS adaugă un nou imobil: Vila 11 din Snagov. „Imobilele care îndeplinesc criteriile sunt Vila 1 A şi Vila 11 din Snagov“. La această concluzie s-a ajuns prin vizionarea a 6 imobile de reprezentanţi ai RAAPPS şi SPP.

10.12.2014 Preşedinţia cere RAAPPS să precizeze care dintre cele două imobile urmează a-i fi pus la dispoziţie lui Traian Băsescu.

23. 12.2014 Guvernul emite HG 1135 prin care Vila Snagov 1 A trece din administrarea RAAPPS în cea a Ministerului Muncii.

12.01.2015 Victor Ponta anunţă, la Antena 3, că Vila 1A şi Vila 11 din Snagov nu mai sunt pe listă.

13.01.2015  Traian Băsescu trimite  Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că va acţiona Executivul  în instanţă dacă nu se achită de obligaţiile legale.

4.02.2015 Guvernul i-a repartizat fostului şef de stat, prin hotărâre, casa din Primăverii în care a locuit Mioara Roman.

20. 02. 2015 Traian Băsescu a semnat cu RAAPPS contractul de închiriere a vilei din Primăverii în care a locuit Mioara Roman.
 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare