Băsescu îşi anunţă iar retragerea din politică: „Nu mai am nicio obligaţie faţă de PMP. Deocamdată, rămân angajat în a-mi da cu părerea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a anunţat că tranziţia de putere în partid a luat sfârşit, astfel încât după alegerile prezidenţiale va face pasul în spate. Traian Băsescu a reuşit să ducă PMP în Parlament la alegerile parlamentare din 2016, apoi l-a lăsat pe Eugen Tomac la conducerea formaţiunii. Băsescu a revenit înainte de alegerile europarlamentare şi a reuşit să împingă din nou PMP peste pragul electoral

„Suntem în situaţia în care tranziţia se cam apropie de sfârşit şi va lua sfârşit în ziua votului, când mă duc, voi vota candidatul partidului şi voi considera că nu mai am nicio obligaţie faţă de PMP. Deocamdată rămân angajat în a-mi da cu părerea prin sediul partidului“, a spus Traian Băsescu în şedinţa conducerii PMP, unde Theodor Paleologu a fost validat candidat la prezidenţiale. 

Theodor Paleologu, care urmează să fie desemnat astăzi candidatul PMP la Preşedinţie, precizează că va avea o campanie ca un curs interactiv, pro bono, la scara întregii ţări, pentru că, după preşedintele jucător şi preşedintele spectator, e nevoie de un preşedinte învăţător.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie