Băsescu îi transmite lui Iohannis că el ar fi cel mai bun premier şi îl aseamănă pe Cioloş cu o maimuţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu i-a transmis, sâmbătă, preşedintelui Klaus Iohannis că după alegeri are de ales între ”cel mai bun premier”, adică Băsescu, şi ”o maimuţă”, referindu-se la Dacian Cioloş, pe care-l acuză de laşitate pentru că susţine că nu este angajat politic, dar participă la mitingurile PNL.

Prezent la Arad pentru lansarea cadidaţilor PMP la alegerile parlamentare, Traian Băsescu a spus că preşedintele Klaus Iohannis va avea de trecut un test după alegeri, când va trebui să desemneze un premier.

”Va rămâne un test, de data asta pentru domnul Iohannis, dacă vrea să aibă cel mai bun prim-ministru sau vrea o maimuţă. Pentru că îmi este greu să înţeleg comportamentul unui om (Dacian Cioloş - n.r.) care vrea să fie prim-ministru, spune că este dezangajat politic, dar apare pe toate afişele, merge la toate mitingurile PNL. Îmi dă un sentiment de laşitate, de lipsă de curaj de a-şi asuma. Unu ca mine, care s-a călit în calitate de comandant de navă, să nu îţi asumi ce faci, este de neconceput”, a spus Băsescu.

El a declarat că se consideră cea mai bună variantă de premier.

”Iohannis va avea de ales între un foarte bun cunoscător al statului român, un foarte bun prim-ministru, adică eu, şi un prim-ministru care nu îşi asumă să intre şi într-o bătălie politică şi vrea să îi fie servit la pat decretul de nominalizare pentru formarea guvernului. Ce test va trebui să treacă Iohannis? Să vadă dacă e mai bun ca mine”, a spus Băsescu.

Vineri, în discursul susţinut cu ocazia lansării candidaţilor din Timiş la Parlament, care a avut loc la Filarmonica ”Banatul”, din Timişoara, Traian Băsescu declara că PMP trebuie să se redovedească ca fiind ”altceva decât PNL şi PSD” şi s-a referit la Crin Antonescu ca la "cea mai odioasă maimuţă".

”PMP în campanie trebuie să se redovedească ca fiind altceva decât PNL şi PSD. Aceste partide au pe conştiinţă tot ce a fost mai antidemocratic de la Revoluţie încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, suspendarea din 2012 au făcut-o împreună. Au pus cea mai odioasă maimuţă la Cotroceni, pe Crin Antonescu, au reuşit să facă din justiţie un cal de bătaie nejustificat (...)”, a spus Băsescu.

Sâmbătă, fostul premier Victor Ponta l-a caracterizat pe Traian Băsescu drept ”un ticălos egocentric şi trădător”, cel mai lipsit de patriotism dintre preşedinţii României, comentariul său fiind o replică la afirmaţia fostului preşedinte potrivit căreia Crin Antonescu este ”cea mai odioasă maimuţă”.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort