Băsescu, despre Voiculescu şi trustul Intact: Nu ne-am înţeles la bani. Cerea prea mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat, duminica seară, atacul pe care l-a lansat Dan Voiculescu la adresa sa, din penitenciar. Fostul şef de stat a precizat că un aspect al neînţelegerii dintre cei doi a fost faptul că Voiculescu cerea prea mult pentru a-i facilita apariţia la televiziunile trustului Intact.

Băsescu a recunoscut că a vorbit cu Voiculescu la Grivco şi ca i-a cerut sa îl sprijine în campania pentru Primărie, iar ulterior, să i se alăture în 2004 pentru formarea unui guvern pro-Băsescu. 

„Nu ne-am înţeles la bani. Cerea prea mult“, a declarat Băsescu într-un interviu dat la România TV, referindu-se la faptul că Voiculescu l-a acuzat că a fost „slugă“ şi s-a rugat de cei de la trustul Intact să apară la televiziunile lor. 

„Poate intră şi în accese de furie, acolo unde este. I-am adus partidul la guvernare, punându-l în situatia să fie o soluţie imorală. El s-a lăcomit să intre la guvernare. Nu a rezistat tentaţiei. Eu nu am nici acum un conflict cu Voiculescu. S-a rupt filmul în 2006 când a văzut că nu are un cuvânt de spus în numirile din Justiţie. Furia lui a fost legată de reticenţa mea de a-i pune oameni pe undeva", a subliniat Băsescu. 

Atacul lui Voiculescu la adresa lui Băsescu 

Omul de afaceri Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, spune că fostul preşedinte Traian Băsescu a avut un comportament „de slugă“ faţă de el şi nu actualul preşedinte Klaus Iohannis, care, potrivit lui Voiculescu, nu a fost niciodată la Grivco.

Recunosc în mod public că Traian Băsescu a avut mereu comportament de slugă faţă de mine în toţi aceşti ani“, îşi începe Dan Voiculescu postarea, pe blogul său personal, pe care o continuă cu „câteva exemple“.

„1. Băsescu mă ruga să apară la Antene când a candidat la Primăria Municipiului Bucureştiului. Îmi amintesc că avea o voce de slugă.

2. Tot cu un comportament de slugă a venit ”cu căciula în mână” la Grivco – aşa cum singur a recunoscut. *Pentru opinia publică: Presedintele Klaus Iohannis nu a fost niciodată la Grivco. 

3. Tot ca o slugă Băsescu a venit la Senat în biroul meu şi mi-a solicitat să nu votăm în Parlament alegerea lui N. Văcăroiu şi a lui A. Năstase în funcţiile de preşedinţi ai celor două Camere.

4. Slugă a fost şi la Taverna Sârbului când m-a rugat să ne întâlnim cu scopul de a-l da jos pe C.P.Tăriceanu din funcţia de Prim-Ministru pentru a-l pune pe T. Stolojan.

5. Inclusiv la întâlnirea de la Cotroceni Băsescu mi-a spus umil:  „Domnule Profesor, sunteti născut in ’46, deci suntem apropiaţi ca vârstă. Nu mai mergeţi pe mâna unui cal mort. Tăriceanu nu are niciun viitor”. De fiecare dată comportamentul lui Băsescu a fost de slugă umilă, chiar si pe scările de la Modrogan înainte să-l trădeze pe Petre Roman“, arată Voiculescu, în postarea sa.

Patronul trustului Intact a comentat şi scandalul ANAF - Antena 3. „Referitor la evenimentele recente, susţin întru totul aplicarea legii prin respectarea ei, deci NU prin abuz.  De la mic la mare, cei care reprezintă statul au obligaţia să respecte, mai ales într-un stat de drept, drepturile cetăţenilor şi să aplice legea în spiritul şi litera ei. Legile sunt aceleaşi pentru toţi şi sunt făcute pentru oameni, nu împotriva lor“, a conchis Voiculescu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, în repetate rânduri, despre întâlnirea care ar fi avut loc în 2009 la sediul Grivco, firma lui Dan Voiculescu, unde împreună cu Crin Antonescu şi Victor Ponta s-ar fi stabilit ca primarul Sibiului pe atunci, Klaus Iohannis, să-i fie propus lui Traian Băsescu drept premier, ca urmare a majorităţii pe care PNL şi PSD o formau în Parlament.

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, mai puteţi citi şi:

VIDEO Klaus Iohannis face un pas înapoi în cazul Antena 3: „Am înţeles foarte clar mesajul primit via Facebook. Nu apăr pe nimeni în faţa legii”

REPORTAJ Mitingul Antena 3 din Piaţa Constituţiei: Defăimarea unei ţări

Dan Voiculescu: „Klaus Iohannis nu a fost niciodată la Grivco. Traian Băsescu a avut comportament de slugă faţă de mine în toţi aceşti ani“

Iohannis, reacţie ciudată în cazul Antena 3: Abordarea heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă

Klaus Iohannis, batjocorit pe Facebook după ce a luat apărarea Antenei 3. Câţi fani a pierdut, în doar câteva ore, preşedintele României

Cioloş a explicat în Senat cazul Antena 3: ANAF a respectat legea. Nu există posibilitatea închirierii. Dragnea: Nu m-a lămurit

Ordin de „evacuare urgentă” a sediilor Antena 3 şi Antena 1

Jocul amânărilor în scandalul clădirii confiscate de ANAF, din care emit Antenele

Ce nu se spune în scandalul ANAF – Antena 3

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Atacatorul de la sinagoga din Manchester a revendicat atacul în numele Statului Islamic
Fraudă de proporții cu carburanți la Craiova descoperită de Antifrauda ANAF. Ministrul Nazare reclamă o breşă în sistemul de verificare al Trezoreriei
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40