Băsescu despre OUG privind interceptările: Foarte probabil, daunele produse dosarelor penale de domnii Iohannis şi Cioloş vor fi majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu se întreabă dacă este constituţională OUG privind interceptările, spunând că există două articole din Constituţie care fi vor exploatate la sânge de către avocaţi şi "foarte probabil daunele produse dosarelor penale de domnii Iohannis şi Cioloş prin avizarea în CSAT, respectiv aprobarea în Guvern, vor fi majore".

 "Oare este constituţională OUG cu privire la partajarea utilizării Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor ? Eu citesc din Constituţia României. La Capitolul II, Drepturi şi libertăţi fundamentale, Art.28 - Secretul scrisorilor, al telegramelor, al trimiterilor poştale, al CONVORBIRILOR TELEFONICE şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. La capitolul IV, Raporturile Parlamentului cu Guvernul, Art.151- Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul.......DREPTURILE, LIBERTĂŢILE şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Eu cred că avocaţii, în procesele penale, vor exploata la sânge cele două articole din Constituţie şi foarte probabil daunele produse dosarelor penale de domnii Iohannis şi Cioloş prin avizarea în CSAT, respectiv aprobarea în Guvern, vor fi majore", a scris Traian Băsescu, duminică, pe Facebook.

Guvernul a aprobat, în şedinţa specială de vineri, Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte că interceptările în materie penală şi de securitate naţională vor putea fi realizate prin Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Anterior, actul normativ a fost avizat în CSAT.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a explicat că soluţia găsită de Guvern, prin actuala OUG, poate fi una temporară, însă depinde de societate, care va trebui să decidă ce fel de "arhitectură" doreşte să aibă în privinţa interceptărilor, iar o dezbatere în acest sens este necesară.

Ordonanţa de Urgenţă privind interceptările adoptată, vineri, de Guvern modifică patru acte normative, respectiv Codul de procedură Penală, Legea privind organizarea judiciară, Legea privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, dar şi a celei SRI, pentru aplicarea noilor reglementări.

Prin acest act normativ Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este desemnat să obţină, prelucreze şi stocheze informaţii în domeniul securităţii naţionale, iar la cererea organelor de urmărire penală să asigure accesul la sistemele tehnice în condiţii stabilite prin protocoale de cooperare.

Potrivit OUG, organele SRI vor putea fi desemnate organe de cercetare penală în cazuri de securitate naţională şi terorism în domeniul interceptărilor.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare