Băsescu acuză autorităţile că au scăpat pandemia de sub control: „Vela, Arafat, Tătaru şi Orban trebuie să plece”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu consideră că oamenii nu mai au încredere în autorităţi din cauza „măsurilor sălbatice” pe care le-au instituit.

Fostul preşedinte Traian Băsescu subliniază că autorităţile au scăpat pandemia de sub control şi că oamenii nu mai au încredere în cei de la conducere. Europarlamentarul PMP susţine că ministru de Interne  Marcel Vela, şeful DSU Raed Arafat, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru şi premierul Ludovic Orban trebuie să plece.

Traian Băsescu consideră că am ajuns în acest punct, în care pandemia este scăpată de sub control, în contextul în care în ultimele cinci zile s-au înregistrat peste 1.000 de cazuri noi, la zile 24 de ore, din cauza testărilor insuficiente.

„Una din marile probleme era că pe timpul starii de urgenta a fost ca s-a testat foarte putin. Faptul că s-au relaxat măsurile fără ca autoritatile să ştie unde sunt focarele, ne-a adus aici.

Au fost două lucruri care nu s-au respectat. În primul rând, masurile din pandemie trebuiau sa se aplice cu respectarea drepturilor fundamentale. Am luat nişte măsuri sălbatice care au iritat populaţia. Al doilea lucru: prin comunicare, autorităţile trebuiau să-şi facă din populatie un partener.”, a declarat Băsescu, duminică, la România TV.

Europarlamentarul PMP susţine că populaţia nu mai are încredere în autorităţi şi, din acest motiv, liderii care au gestionat pandemia trebuie să plece.

„Efectele pandemiei nu sunt controlate. Oamenii nu au incredere în actuala conducere. Trebuie altă echipa. Aceasta populatie a fost umilită de tratamentul primit. Trebuie sa plece Vela, Arafat, ministrul Sănătăţii şi Premierul. Responsabilitatea operatiunii este a premierului. 

Arafat a ratat toate operaţiunile de salvare. Decizie de relaxare a fost cea mai mare mizerie. Relaxare fără să stii cele mai mari focare", a mai spus Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO