Baronii PSD au lipsit de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicio organizaţie PSD, cu excepţia celor din Bucureşti şi Constanţa, nu a participat la mitingul de ieri de la Arcul de Triumf. Absenţa social-democraţilor a venit după ce mitingul a fost anunţat de preşedintele PNL, Crin Antonescu, în timp ce liderul PSD, Victor Ponta se afla la Strasbourg.

De altfel, la întoarcerea în ţară, Ponta a anunţat că PSD va participa la miting, dar a adăugat că are „reţineri" faţă de acţiunea iniţiată de liberali. Oficial, absenţa social-democraţilor a fost motivată de faptul că fiecarea organizaţie a partidului va avea propria manifestare în teritoriu. „Nu ştiu ce fac colegii de la PNL, la noi este foarte clar, astăzi vor ieşi în Bucureşti doar cei din organizaţia PSD Bucureşti, urmând ca în celelalte oraşe să iasă şi colegii noştri  din judeţele respective", a explicat, ieri, senatorul PSD Olguţa Vasilescu.

Ea a susţinut că PAD-iştii din teritoriu sunt împiedicaţi de Putere să ajungă la Bucureşti. „Timpul a fost foarte scurt ca să ne organizăm şi să aducem mai mulţi oameni în Capitală, de altfel am înţeles că sunt şi foarte mari probleme, şi că în general firmele de transportatori au refuzat să semneze contracte fiind ameninţaţi de către cei de la RAR că, dacă vor transporta  persoanele la mitingul din Bucureşti,  li se vor retrage licenţele", a explicat Olguţa Vasilescu.

Întrebată cum comentează faptul că primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că vine la Bucureşti însoţit de mai mulţi membri ai PSD Constanţa, Olguţa Vasilescu a spus că acesta este „singurul care vine din alt judeţ".

Harta mitingurilor PSD

Unul dintre şefii de organizaţii care au preferat propriul judeţ Capitalei a fost Marian Oprişan care a organizat, ieri, un miting la Focşani. Aproape 3.000 de persoane s-au adunat ieri după-amiază în Piaţa Unirii din Focşani pentru a cere demisia Guvernului şi a lui Traian Băsescu, printre protestatari fiind preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi primarul municipiului Focşani, social-democratul Decebal Bacinschi.

La sosirea în piaţă, cei doi au fost primiţi cu aplauze de către mulţime, solicitând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.Protestatarii poartă pancarte pe care scrie: „Jos Băsescu",  „Suntem 100.000, ne-a numărat Roberta Anastase"  şi scandează lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale. Manifestanţii au mai scandat: „Să plece dictatorul", „Vrem alegeri anticipate, nu alegeri comasate".

Şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat că social-democraţii vor rămâne în Timişoara pentru „a întări forţele protestatare" din Piaţa Operei.  La rândul său, liderul PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a declarat că le-a cerut social-democraţilor  să participe la manifestaţiile din localităţile lor.  Preşedintele PSD Covasn,  Horia Grama, a declarat că membrii organizaţiei judeţene nu se vor deplasa la Bucureşti, pentru că participă  la mitingul de la Sfântu Gheorghe. 

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG