Avocatul Poporului: Internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiţionată de testarea COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Weber, Avocatul Poporului. FOTO FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Poporului a transmis, vineri, că internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiţionată de testarea COVID-19, ceea ce ar fi ”nu doar un abuz, dar şi un pericol de izbucnire a unor noi focare”.

Avocatul Poporului transmite, vineri, după apariţia mai multor reclamaţii şi articole de presă potrivit cărora pacienţilor li se solicită teste pentru coronavirus la internarea pentru alte afecţiuni, că acest lucru este considerat ”nu doar un abuz, dar şi un pericol de izbucnire a unor noi focare, în condiţiile în care nu toţi îşi permit costurile testării pe cont propriu”.

„Considerând că rezolvarea urgenţelor medicale (altele decât cele generate de COVID-19), cât şi internările programate sunt de maximă importanţă pentru respectarea dreptului la sănătate al oamenilor, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a întreprins demersuri la Ministerul Sănătăţii”, a transmis instituţia.

Sursa citată a precizat că, din răspunsul primit de la Ministerul Sănătăţii, situaţia este reglementată. Astfel, ”potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 828/2020 cu modificările şi completările ulterioare, la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor şi, în funcţie de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistenţa medicală necesară pentru afecţiunea/afecţiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test”.

„Pacienţii care în urma triajului nu au motiv să fie consideraţi cazuri suspecte pentru infecţia cu SARS-CoV-2 vor fi internaţi în secţiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între pacienţi”, a mai transmis Avocatul Poporului, citând din răspunsul primul de la Minusterul Sănătăţii.

De asemenea, începând din data de 15.05.2020 au fost reluate internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce priveşte situaţia pacienţilor care nu sunt suspecţi COVID-19, în urma triajului, aceştia vor fi internaţi în secţiile aferente patologiei fără RT-PCR.

„Pacienţii suspecţi vor fi internaţi în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testaţi prin RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, testări decontate unităţilor sanitare prin Programul Naţional de Boli Transmisibile Prioritare”, a mai transmis Avocatul Poporului.

Instituţia concluzionează că ”persoanele care reprezintă urgenţe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiţionate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil şi de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situaţia în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanţei judecătoreşti”.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul