Atribuţiile Comisiei SRI, modificate printr-un proiect de hotărâre. Comisia va putea iniţia legi şi verifica respectarea drepturilor cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul celor două Camere a aprobat, miercuri, modificările aduse Hotărârii 30/1993, privind funcţionarea Comisiei de control al SRI. Comisia va avea noi puteri, precum iniţierea proiectelor de lege, verificarea respectării de către Serviciu a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. O nouă prevedere permite SRI să asigure protecţia membrilor Comisiei, la cerere.

Hotărârea a fost adoptată cu 273 de voturi „pentru“ şi 23 „împotrivă“. USR a solicitat retrimiterea la Comisie, pentru modificări suplimentare, însă plenul a votat împotriva propunerii.

Discuţiile privind modificarea competenţelor Comisiei SRI au apărut imediat după ce Adrian Ţuţuianu (PSD) a preluat şefia Comisiei. Majoritatea modificărilor se referă la asigurarea unui control mai strict asupra Serviciului Român de Informaţii, având în vedere că Hotărârea Parlamentului în baza căreia operea nu a mai fost actualizată din 1993.

Astfel, Comisia va putea verifica "modul în care SRI asigură respectarea, în cadrul activităţii de informaţii, a drepturilor şi libertăţilor personale" şi analizează petiţiile persoanelor care se consideră lezate în drepturile şi libertăţile lor.

Noua Hotărâre prevede şi precizări cu privire la modul în care sunt audiaţi angajaţii şi reprezentanţii SRI.

O nouă prerogativă este cea privind posibilitatea iniţierii proiectelor de lege, precum şi avizarea proiectelor ce vizează sfera de activitate a SRI. Comisia va putea sesiza Preşedintele României, organele de cercetare penală, CSM, Curtea de Conturi, ANAP şi ministere "în situaţia în care se constată posibile încălcări ale legii de către SRI".

Membrii Comisiei de control al SRI vor putea fi şi protejaţi, la solicitare, de către Serviciul Român de Informaţii.

Modificarea Hotărârii de funcţionare vine după ce, pe 27 martie, Comisia a modificat şi regulamentul intern de funcţionare, multe dintre competenţe fiind prevăzute şi în Hotărâre.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat