Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei a sesizat CNCD privind pensiile speciale pentru parlamentari. Legea ar putea ajunge şi la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) a sesizat astăzi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma adoptării în Parlamentul României a Legii privind pensiile speciale pentru parlamentari. AID consideră acest act o sfidare la adresa cetăţenilor României, dar mai presus de orice o încălcare a drepturilor omului şi un act de discriminare, prin tratamentul diferenţiat aplicat cetăţenilor României.

„Modalitatea de calcul a pensiilor trebuie să fie aceeaşi pentru toţi cetăţenii români, în concordanţă cu Constituţia României care prevede în art. 16, alin. 1 că:«Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.»“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID).

AID solicită un punct de vedere de la CNCD pentru a fi înaintat Curţii Constituţionale (CCR). „Astfel, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, organizaţia care consideră Parlamentul instituţia supremă în arhitectura democraţiei statului român şi care este alături de Parlament pentru a îi întări autoritatea şi rolul în raport cu Guvernul şi celelalte instituţii, astfel încât interesele cetăţenilor să fie cât mai bine reprezentate, a solicitat un punct de vedere asupra acestui caz Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a fi înaintat Curţii Constituţionale a României“, se mai arată în sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis are la dispoziţie pentru a promulga legea. După reexaminare, Iohannis mai are singura cale de atac sesizarea Curţii Constituţionale (CCR).

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat, marţi, legea privind acordarea de pensii speciale, 300 de aleşi fiind „pentru”, doi „împotrivă” şi opt abţineri. Liberalii nu au votat legea, aceştia ieşind din sală.

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, cu privire la legea privind pensiile parlamentarilor, că nu există un temei juridic pentru a contesta legea la CCR, însă, vor exista sancţiuni pentru liberalii care nu au respectat decizia partidului de a nu participa la vot.

"Reiterăm poziţia PNL, de a nu se da gir acestei iniţiative (..) din considerente de natură morală şi procedurală. Este imoral ca ceilalţi cetăţeni să rămână cu pensiile nemodificate şi parlamentarii să îşi mărească pensiile. Considerăm că atunci când vorbim despre o speţă juridică ea trebuie tratată unitar. Atunci când vom avea o lege care să rezolve problema tuturor pensiilor din România, atunci putem lua în considerare şi pensiile parlamentarilor", a declarat liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu.

După ce şi-au votat pensiile speciale pentru ei, senatorii jurişti au votat şi pensiile speciale pentru aleşii locali. Proiectul a trecut tacit de Camera Deputaţilor,. Pentru ca pensiile speciale pentru aleşii locali să fie aprobat mai este un singur pas, de a trece de plenul Senatului.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie