Antonescu: PNL acceptă, în principiu, două candidaturi la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu, preşedintele PNL

Conducerea PNL va accepta, în principiu, existenţa a două candidaturi separate pentru municipiul Iaşi, a declarat,astăzi, preşedintele PNL Crin Antonescu, înainte de şedinţa liderilor liberali.

Întrebat dacă liberalii vor accepta o astfel de situaţie, Crin Antonescu a declarat: "Acolo este o sitaţie mai specială care, până la urmă, se va decide. În principiu, da (PNL acceptă această situaţie, n.r.)".
PSD ar putea candida separat la Primăria Iaşi dacă PC nu renunţă la pretenţia de a desemna candidatul comun al USL în persoana lui Tudor Ciuhodaru, au declarat surse din PSD.
Sursele citate au menţionat că liderii celor trei partide din USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au avut, dimineaţă, o discuţie tensionată în legătură cu stabilirea candidaţilor comuni în câteva judeţe.
Potrivit surselor respective, preşedintele PC a precizat că nu este dispus să renunţe la a-l desemna pe deputatul Tudor Ciuhodaru, candidat sub sigla USL, la Primăria Iaşi.
Pe de altă parte, Ponta a precizat că nu renunţă la a-l desemna candidat USL la primărie pe actualul edil, Gheorghe Nichita, în condiţiile în care a cedat deja PNL candidatura la Consiliul Judeţean.
Discuţia nu s-a încheiat cu un acord asupra acestui punct, care fost dezbătut şi în Biroul Permanent Naţional al PSD.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că "de principiu" nu vor exista candidaturi separate în USL, el spunând că nu ştie dacă vor exista excepţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare