Antonescu: Întreg corpul diplomatic trebuie să explice situaţia din România, încă există „fabulaţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, că a avut în ultimele zile două discuţii cu ministrul de Externe, Andrei Marga, pe subiectul mobilizării diplomaţilor români în sensul explicării situaţiei din România, în legătură cu care „încă se fabulează" în unele publicaţii internaţionale.

„Am avut în intervalul ultimilor două zile două discuţii cu ministrul de Externe şi l-am rugat şi pe domnia sa ca întreg corpul diplomatic al României să-şi facă datoria în sensul de suplimenta efortul de informare în legătură cu situaţia din România", a afirmat Antonescu, citat de Mediafax.

Antonescu a susţinut că există încă publicaţii internaţionale care fabulează în ceea ce priveşte situaţia din România. „Ce apare în anumite publicaţii, unele importante, influente, din diferite ţări occidentale, sau chiar din Statele Unite, consideraţii sau comentarii prin care anonimi sau cu identitate prezentată, oficiali ai UE, le fac sunt de natură să ne îngrijoreze - de această dată pe noi - pentru că s-a ajuns foarte departe. Chiar dacă s-au clarificat, le-a clarificat premierul la Bruxelles, le-am clarificat şi eu în intervenţiile mele publice, le-am clarificat în discuţii în detaliu cu ambasadorii celor mai importante ţări, SUA, cele din UE, încă se fabulează. Nu de către aceşti oficiali, dar se fabulează în legătură cu «lovituri de stat», cu «preluarea întregii puteri» de către primul ministru, cu «suspendarea statului de drept în România», cu tot felul de lucruri care nu au nici cea mai mică legătură cu România", a susţinut Antonescu.

Preşedintele interimar a precizat că este de datoria tuturor diplomaţilor români să contracareze foarte repede aceste informaţii şi să informeze oficial, corect şi complet toţi partenerii României în legătură cu situaţia din ţară.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”