Antonescu: „Declaraţiile lui Ponta despre absorbţia PDL de către PNL sunt oneste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că afirmaţiile lui Victor Ponta cu privire la absorbţia PDL de către PNL după alegerea în fruntea formaţiunii a lui Vasile Blaga sunt oneste, fiind o viziune pe care o împărtăşeşte, însă acum liberalii sunt preocupaţi de absorbţia fondurilor UE.

Întrebat dacă are în vedere o fuziune prin absorţie a PDL în PNL, Antonescu a răspuns: "Noi avem cu totul alte probleme pe agendă, probleme care ţin de guvernare, de revizuirea Constituţiei, probleme care ţin de regionalizare, avem chiar foarte multe alte lucruri, iar singura absorbţie care ne preocupă este absorbţia de fonduri europene".
 
Antonescu s-a referit şi la declaraţiile lui Ponta privind "dreptul legitim" al PNL de a absorbi PDL până în 2016: "Sigur, aţi văzut declaraţiile domniei sale, îi mulţumesc, sunt nişte declaraţii cât se poate de oneste şi corecte. Viziunea o împărtăşesc, am spus-o de foarte, foarte multă vreme. Am spus-o din 2007, din 2008, când PD-ul era foarte puternic – fără a fi de dreapta – că sănătatea vieţii politice româneşti va fi asigurată de existenţa a două partide mari, unul pe dreapta, unul pe stânga cu adevărat reprezentând, punând în practică aceste doctrine şi întotdeauna am spus că PNL este partidul de dreapta din România, autentic. Când mai mic, când mai mare, dar autentic de dreapta".
 
În plus, Antonescu a susţinut că ideea că Traian Băsescu "va organiza dreapta sau o formaţiune de dreapta este din capul locului condamnată la eşec".
 
"Nu există o soluţie de dreapta în care să se poată implica domnul Traian Băsescu, pentru că domnul Traian Băsescu este prin tot ceea ce ştim despre dânsul ca politician opusul ideii de dreapta. Numai cine confundă populismul, autoritarismul, cu dreapta poate să creadă că domnul Băsescu este compatibil în vreun fel sau altul cu un partid sau o formaţiune de dreapta", a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.
 
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că PNL are "dreptul legitim" de a reface dreapta, absorbind PDL condus de Vasile Blaga, astfel încât în 2016 să fie constituite două blocuri politice, unul de centru-dreapta, respectiv altul de centru-stânga.
 
"Eu cred că este dreptul legitim al PNL-ului practic de a reface unitatea dreptei absorbind PDL-ul domnului Blaga şi cred că în 2016, dacă România va avea o forţă politică puternică de centru stânga, cum este PSD, şi o forţă politică de centru dreapta cum e PNL, inclusiv cu PDL-ul domnului Blaga, poate în ALDE sau poate în PPE, lucrul ăsta nu poate fi decât benefic pe termen mediu şi lung pentru România", a declarat Ponta, într-o intervenţie la Antena 3.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă