Antonescu: „Ceauşescu era destul de de dreapta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu le-a mai descreţit frunţile parlamentarilor

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de parlamentarii PSD care s-au opus introducerii burselor de merit în Legea fundamentală, afirmând, într-un schimb de replici, că „Ceauseşcu era destul de de dreapta“.

„Asta cu burse de merit... Nu s-a respins, aţi zis că reveniţi. Respingeţi-o acuma dacă vreţi, deci amendamentul propus de PNL este ca «Învăţământul de stat e gratuit potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţii». Iar noi am adăugat «precum şi burse de merit, în condiţiile legii». Nu votaţi, nu votaţi, dar e amendamentul şi am zis că-l mai discutăm o dată“, a afirmat Antonescu.

El a supus votului amendamentul PNL, întrunind 11 voturi „pentru“ în timp ce toţi parlamentarii PSD au fost împotrivă. „Nu mai discutăm la justificarea votului, dar îmi va fi greu să înţeleg de ce cineva poate să considere că bursele sociale sunt de trecut în Constituţie, dar bursele de merit nu. Asta e opţiunea dumneavoastră, nu o discut“, a afirmat liderul PNL.

Acestuia i-a replicat deputatul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, care a susţinut că ar trebui întrebat Ceauşescu, pentru că şi acesta a dat burse de merit.

"Măi, Ceauşescu era destul de de dreapta, dacă te gândeşti tu bine, aşa“, a afirmat Antonescu.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete