Antonescu: Ce au făcut luni seară Gâdea, Ponta şi candidaţii PSD nu am văzut de pe vremea lui Ceauşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu a criticat în termeni duri apariţia premierului Victor Ponta alături de gimnastele României, într-o emisiune la Antena 3. Liderul PNL a spus că nu a mai văzut o astfel de imagine din vremea lui Ceauşescu.

„Cele petrecute aseară, la postul de televiziune Antena 3, la Gâdea, sunt scandaloase si aş putea spune că de 24 de ani de la primele alegeri după perioada comunistă nu am văzut aşa ceva. Modul jenant şi sfidător în care, în cursul unei emisiuni, nu electorale, ci normale, campioanele de gimnastică, sportive, au fost asociate nu doar cu preşedintele unui partid aflat în campanie electorală, care să zicem că a fost acolo în calitate de prim-ministru, ci direct, fără jenă, cu candidaţi la aceste alegeri, este strigător la cer“, a declarat Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL a comparat ieşirea lui Victor Ponta la Antena 3 cu apariţiile lui Nicolae Ceuşescu. „Ceea ce au făcut aseară (luni seară - n.r.) Gâdea, Ponta şi ceilalţi candidaţi ai PSD eu nu am mai văzut de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Numai atunci succesele marilor sportivi ai României erau dedicate tovarăşului şi tovarăşei. Aşa ceva este o ruşine. Dacă domnului Gâdea nu îi e ruşine, cred că măcar o poziţie publică trebuie să luăm din punct de vedere al reprezentării opiniei publice româneşti“, a mai preiczat Antonescu.

Premierul Victor Ponta a apărut pe neaşteptate într-o emisiune de la Antena 3, unde era prezentă echipa de gimnastică feminină, care s-a întors în ţară cu mai multe medalii de la Campionatul European. Ponta le-a promis sportivelor că va dubla cuantumul premiilor pentru gimnastele care au obţinut medalii.

Citeşte şi:

Liberalii lansează astăzi tandemul Antonescu-preşedinte, Iohannis - premier. Iohannis: Ne pregătim să guvernăm ţara

Conducerea PNL s-a reunit astăzi, la Parlament, în două şedinţe ale conducerii partidului. Cele două întruniri au fost urmate de lansarea, de către liberali, a unui program economic care pregăteşte formaţiunea în eventualitatea în care va fi din nou cooptată la guvernare.

Iohannis, Adevărul Live: „USL trăieşte” e o încercare perfidă de a prinde într-o capcană cu mesaj fals alegătorii

Klaus Iohannis a vorbit vineri, la Adevărul Live, despre evoluţia campaniei pentru europene, dar şi despre conflictele cu PSD şi a subliniat că mesajele transmise de social-democraţi cu privire la alianţa USL sunt menite să înşele electoratul. Cu acest prilej, el a punctat că refacerea USL este imposibilă, dar a subliniat că PNL pregăteşte un program pentru eventualitatea în care va fi cooptat într-un nou guvern, după alegerile prezidenţiale.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică