Antonescu acuză PSD şi pe Zgonea de „provincialism“: Eu mi-am dat demisia de la Senat pentru că dispăruse majoritatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Răzvan Chiriţă

Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că atitudinea PSD şi a lui Valeriu Zgonea în privinţa şefiei Camerei Deputaţilor denotă „provincialism“ în politica românească, dând ca exemplu demisia sa de la şefia Senatului, în momentul în care majoritatea USL care îl susţinuse a dispărut.

"Dacă vorbim despre PSD, grozvăia de azi poate fi trecătoare, dar cred că un partid care vrea să fie mare trebuie să iasă din provincialismul cumplit în care se zbate politica românească", a spus Crin Antonescu.

Criticile fostului preşedinte al Senatului au mers şi către şeful Camerei Deputaţilor, explicând că el a plecat din funcţie în momentul în care majoritatea care l-a susţinut, formată din alianţa PSD-PNL, a dispărut.

"Se discută dacă Ponta este sau nu e pus la Camera Deputaţilor, dacă Zgonea pleacă de acolo sau nu. (...) Eu mi-am dat demisia, că nu sunt Zgonea, pentru că venisem pe o majoritate care existase şi care nu mai era acolo", a spus Antonescu.

Proiectul de hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost adoptat de plen pe articole, şedinţa fiind condusă de vicepreşedintele social-democrat Florin Iordache, după ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea s-a restras, precizând că nu poate conduce o şedinţă prin care se încalcă grav Regulamentul.

”Domnul Iordache, cu tot respectul pe care îl am faţă de colegi, eu nu pot să conduc o şedinţă care are pe ordinea de zi un punct care încalcă Regulamentul Camerei Deputaţile pentru că, în conformitate cu prevederile Regulamentului, gardianul respectării regulamentului şi al Constituţiei este preşedintele Camerei. De aceea, vă rog pe dumneavoastră, pentru că am văzut că sunteţi atât de vehement şi apărător al Regulamentului, să conduceţi dumneavoastră şedinţa în care propuneţi plenului să încalce atât de grav Regulamentul Camerei”, a spus Zgonea.

Imediat după ce Zgonea a plecat de la prezidiu, Florin Iordache a început să conducă şedinţa şi a propus să se supună la vot pe articole proiectul de hotărâre privind modificările Regulamentului.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă