Andreea Moldovan, angajată la OMS pe funcţia de consultant. Cu ce se va ocupa fostul secretar de stat la Geneva şi de ce şi-a schimbat numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Capîlna, fostă Moldovan FOTO: Inquam Photos / George Calin

Fostul secretar de stat Andreea Moldovan, care şi-a reluat numele de Andreea Căpîlna în urma divorţului, a declarat pentru „Adevărul” că urmează să părăseacă iar ţara după ce a fost angajată la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acolo unde va ocupa funcţia de consultant.

„Deocamdată până când se definitivează documentele lucrez ca şi consultant din Braşov, urmând ca la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie, când contractual va fi definitivat, să plec efectiv în Geneva, să lucrez de acolo”, a declarat fostul secretar de stat pentru ”Adevărul”. 

Andreea Căpîlna va lucra în departamentul care se ocupă de prevenţia şi controlul infectărilor Covid-19, unde a explicat că „va fi activitate pe COVID, spitale, cămine de vârstnici, prevenţia şi managementul infecţiilor la personal medical şi vaccinare în principal, dar cu extrapolare şi pe clinică covid”. De asemenea fostul secretar de stat a spus că va avea ocazia să se implice şi în alte tipuri de activităţi. 

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a mai spus că nu îşi doreşte să părăsească definitiv ţara, dar este o etapă în care aşa va face. 

Andreea Căpîlna, fostă Moldovan a anunţat pe Facebook că a fost angajată în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. După ce a fost eliberată din funcţie de premierul Florin Cîţu,  Andreea Căpîlna a declarat că se va întoarce la spitalul din Braşov unde a lucrat înainte de a fi numită secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Ea a fost aşteptată în faţa unităţii medicale cu flori de mai mulţi susţinători.

Fostul secretar de stat a fost demis din funcţie după semnarea unui ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial. Acest lucru a dus la demiterea sa şi a fostului Ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Ordinul introducea noi criterii pentru carantinarea localităţilor, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidenţă şi de gradul de ocupare a paturilor din spitale şi secţiile ATI. Ordinul a fost abrogat ulterior de premierul Florin Cîţu, după ce a devenit ministru interimar al Sănătăţii.

Medicul Andreea Moldovan a fost prima numire oficială în echipa lui Vlad Voiculescu, de când acesta a preluat conducerea Ministerului Sănătăţii. Ea a fost numită secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în 5 ianuarie.

În 2013, spitalul în cadrul căruia s-a ocupat de combaterea infecţiilor nosocomiale a fost declarat “cel mai curat din Europa”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avut de ales între 60 de instituţii similare de pe continent.

Imediat după declanşarea pandemiei, Andreea Moldovan a fost numită director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, prima unitate suport-covid din judeţ. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări