Ambasadorul Ungariei, convocat la MAE pe fondul unor acuzații privind interzicerea arborării drapelului ținutului secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful MAE l-a convocat pe ambasadorul Ungariei după ce președintelui Comisiei de Politică Externă din Parlamentul maghiar a pretins o îngrădire a „dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”. Aurescu a subliniat că în România nu există o unitate administrativ -teritorială cu această denumire. 

Șeful MAE a transmis poziția României în cazul acuzațiilor lansate FOTO EPA-EFE

„Ministerul Afacerilor Externe dezaprobă ferm comentariile președintelui Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul Ungariei, publicate ieri, 6 februarie 2023, pe pagina sa de Facebook, privind pretinsa îngrădire de către România a dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”, a informat conducerea MAE, arătând că Ambasadorul Ungariei la București „a fost convocat, în această dimineață, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE român, pentru a i se comunica poziția părții române”, în acest sens.

Potrivit comunicatului transmis de MAE, ministrul a evidențiat ,„în acest context, faptul că ordinea de drept din România consacră de dreptul persoanelor aparținând tuturor celor 20 de minorități naționale de a-și folosi însemnele specifice în privat, precum și în public, în cadrul unor manifestări culturale și religioase specifice”.

În ceea ce privește însemnul așa-numitului ținut secuiesc, în România nu există nicio unitate administrativ-teritorială cu această denumire și deci nici îndreptățirea la vreun însemn oficial specific”, în condițiile în care „orice autoritate administrativ-teritorială din România are dreptul de a-și stabili propriile însemne, care trebuie să fie reprezentative pentru ansamblul populației rezidente în acea unitate administrativ-teritorială”.

Ministerul Afacerilor Externe a reluat și „apelul la reținere în declarațiile din spațiul public”, reamintind „așteptarea părții române ca oficialii ungari să acționeze cu responsabilitate în logica relației strategice dintre cele două state, a Tratatului politic de bază din 1996 și în dorința consolidării cooperării bilaterale în toate domeniile de interes, în beneficiul tuturor cetățenilor români și ungari indiferent de etnie”.

Decizia Curții de Apel din Brașov privind steagul secuiesc

Curtea de Apel Braşov a decis la începutul anului trecut, în luna aprilie, că steagul secuiesc nu poate fi drapel oficial al municipiului Sfântu Gheorghe. Instanţa a dat dreptate Forumului Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care au susținut că drapelul îi reprezintă doar pe maghiarii din oraş.

Steagul secuiesc nu poate fi drapelul oficial al oraşului Sfântu Gheorghe, a decis Curtea de Apel Braşov.

Astfel, instanţa a anulat o decizie a Guvernului din 2021, prin care municipiul din judeţul Covasna adopta acest drapel ca însemn oficial al oraşului. 

Forumul Civic al Românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş s-a pronunțat ferm, încă în 2015, împotriva acestui steag. Organizaţia contesta proiectul de hotărâre privind adoptarea steagului municipiului Sfântu Gheorghe pe motiv că este reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant