Ambasadorul României la Washington s-a întâlnit cu secretarul Forţelor Terestre ale SUA, Mark T. Esper

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României la Washington, George Maior, s-a întâlnit, la Pentagon, cu Mark. T. Esper, secretarul Forţelor Terestre ale Statelor Unite, potrivit unui comunicat al ambasadei. Maior a evocat cooperarea consistentă dintre România şi SUA pe linie de apărare, dimensiune cheie a Parteneriatului Strategic bilateral şi subliniat necesitatea unei prezenţe mai mari a forţelor armate americane în România.

George Maior s-a referit, de asemenea, la cooperarea în cadrul sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore, în contextul recent lansatei Strategii de apărare antirachetă a SUA, precum şi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu şi a puncta necesitatea continuării şi dezvoltării cooperării, inclusiv printr-o prezenţă mai mare a forţelor americane.

Totodată, oficialul român a subliniat evoluţiile mediului de securitate actual de pe flancul estic al NATO şi în regiunea Mării Negre şi ameninţările convenţionale şi hibride din acest areal, evidenţiind atenţia acordată de către România responsabilităţilor apărării naţionale şi colective prin alocarea a 2% din PIB pentru apărare şi efectuarea de investiţii importante în modernizarea Armatei României. În contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ambasadorul George Maior a subliniat atenţia acordată de ţara noastră dimensiunii de securitate şi apărare, inclusiv din perspectiva consolidării relaţiei transatlantice.

Secretarul Forţelor Terestre ale SUA, Mark. T. Esper, a adresat mulţumiri României pentru exemplul pe care îl oferă în cadru aliat, prin alocarea de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, precum şi pentru sprijinul pe care îl acordă Forţelor Terestre ale SUA din Europa. De asemenea, oficialul american a remarcat valoarea antrenamentelor comune între forţele americane şi româneşti, apreciind profesionalismul militarilor români. Întrevederea a prilejuit şi un schimb de opinii despre situaţia din Orientul Mijlociu şi Afganistan, cu accent pe misiunea Resolute Support a NATO, oficialul american apreciind susţinerea ţării noastre în calitate de al patrulea contributor aliat cu forţe în misiunea respectivă. Totodată, Mark T. Esper a primit favorabil invitaţia de a vizita România în cursul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”