Ambasada germană, despre cazul Şova: Observăm cu îngrijorare evenimentele actuale, au efecte asupra MCV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova FOTO Mediafax

Respectul faţă de independenţa justiţiei impune ca imunitatea parlamentară să nu fie uzitată abuziv, în scopul protejării unor persoane, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ambasada Germaniei, care observă cu îngrijorare evenimentele actuale ce au efecte directe asupra evaluării procesului MCV.

"Ambasada Germaniei la Bucureşti sprijină eforturile constante ale autorităţilor române de urmărire penală în lupta împotriva corupţiei. Acestea sunt expresia obligaţiilor asumate de România în cadrul comunităţii de drept şi de valori pe care o reprezintă UE şi care se concretizează, printre altele, în Mecanismul de Cooperare şi Verificare", se arată în răspunsul Ambasadei, după ce Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova.

"Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări. Respectul faţă de independenţa justiţiei şi faţă de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunităţii parlamentare de aşa manieră, încât aceasta să nu fie uzitată în mod abuziv, în scopul protejării unor persoane individuale", a mai precizat, vineri, Ambasada Germaniei.

Misiunea diplomatică subliniază că, în acest context, observă "cu deosebită atenţie şi îngrijorare evenimentele actuale care au efecte directe asupra evaluării procesului MCV".

Reacţia Ambasadei Germaniei vine după cele ale Ambasadei SUA, Marii Britanii şi Olandei, precum şi a Comisiei Europene.

Senatul nu a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.

DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova în dosarul în care este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Curtea Constituţională va discuta, pe 22 aprilie, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea Legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

Tot pe 22 aprilie, CC va discuta şi o sesizare a PNL privind decizia Senatului de a respinge cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Şova.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul