Video Alina Gorghiu, prima reacție în cazul de la Spitalul Pantelimon: „Dacă cineva a greşit, trebuie să plătească” VIDEO

0
Publicat:

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că își dorește restabilirea încrederii în sistemul de sănătate din România, dar subliniază că justiția va decide asupra acuzațiilor de greșeli medicale, inclusiv în cazul doctorițelor de la Spitalul Sf. Pantelimon acuzate de omor calificat.

Gorghiu: „Dacă ne vom apăra în permanenţă, lucrurile nu vor merge în direcţia corectă”-Foto Facebook

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a avut o primă reacție în dosarul de la Spitalul Pantelimon.

Opinia mea în acest caz nu am să v-o spun, dar am să vă spun o opinie în general. Nu am voie, ca ministru al Justiţiei, să comentez dosare în desfăşurare sau soluţii ale instanţelor, chiar dacă uneori ele mă mâhnesc sau mă bucură. Am să vă spun însă că, fiind persoană publică, îmi doresc tare mult să văd cum încrederea în sistemul de sănătate din România poate fi în termen relativ scurt restabilită şi sper ca Ministerul Sănătăţii, colegii din sistem să poată lua acele măsuri şi să poată face acele discuţii astfel încât cei care-şi fac treaba aşa cum trebuie în sistemul de sănătate să simtă aprecierea noastră”, a spus Alina Gorghiu, joi, într-o conferință de presă susținută în Prahova.

Ministrul Justiției a declarat că, dacă cineva a încălcat legea în cazul Spitalului Sf. Pantelimon, acea persoană trebuie să răspundă, dar decizia aparține instanței

Dacă cineva a greşit în acest caz, dacă cineva a încălcat legea, atunci acel om, că e asistentă, că este medic, trebuie să plătească. Dar aici nu eu sunt cea care decide, ci o instanţă din România va analiza probele procurorilor, va analiza probele pe care persoanele respective le aduc în fața instanței şi va decide pe cale de consecinţă. Mi-aş dori însă ca în toate sistemele din România – că vorbim de sistemul judiciar, că vorbim de sistemul de sănătate – organismele care fac evaluarea anumitor speţe să o facă cum trebuie, pentru că mi-e greu să cred că nu există erori în diverse sisteme.Mi-aş dori să se vadă când sunt erori şi să-şi corecteze sistemul propriile greşeli şi să elimine din colectivitate acele persoane care greşesc sau care încalcă legea. Dacă ne vom apăra în permanenţă şi dacă vom încerca în permanenţă să punem batista pe ţambal şi să spunem că nu e nimeni vinovat, atunci cred eu că lucrurile nu vor merge în direcţia corectă. Dar, repet, justiţia e una, partea de a curăţi sistemul din interior este altceva şi legiuitorul va trebui să facă lucrurile să fie corecte. Dacă e nevoie de proceduri (…) nu e domeniul meu de expertiză, sunt convinsă că decidenții din Ministerul Sănătății vor sprijini toată această dezbatere pentru o soluționare corectă”, a mai spus Alina Gorghiu, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.

Doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș, arestate preventiv, au contestat măsura, iar Curtea de Apel București a decis eliberarea lor. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat importanța respectării prezumției de nevinovăție și a demnității umane și profesionale până la pronunțarea instanței.

Cele două anesteziste sunt acuzate de procurori că ar fi cauzat moartea unui pacient de la Spitalul Sf. Pantelimon prin scăderea intenționată a dozelor de noradrenalină.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”