Aleşii vor ancheta activitatea STS, după accidentul aviatic din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu FOTO Adevărul

Comisia de Apărare din Senat va ancheta modul în care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a gestionat cazul accidentului din Apuseni.

„S-a decis extinderea ariei de audieri asupra tuturor şefilor structurilor asupra cărora se exercită controlul Comisiei de apărare , STS.  Transporturi mai puţin pentru că nu avem competenţe asupra domeniului. Am putea face o solicitare, o rugăminte, după ce ne vom edifica asupra modului în care au acţionat alte instituţii. Mă refer la cele care sunt sub controlul comisiei noastre“, a precizat senatorul Corneliu Dobriţoiu, preşedintele Comisiei de Apărare.

El a subliniat că urmează ca Regulamentul de funcţionare a comisiilor să fie modificat, astfel încât să le permită parlamentarilor să solicite expertize tehnice din partea instituţiilor vizate.

„O să stabilim un program de audieri, în aşa fel încât să creştem nu numai rolul de control al comisiei parlamentare. In ce priveşte controlul, s-au reţinut unele carenţe. Activitatea de control parlamentar s-a exercitat din perspectiva bugetelor, cu prilejul numirilor diverşilor reprezentanţi pe care îi avem în coordonare şi în urma prezentării unor rapoarte tematice. Pentru a pune în valoare latura necesară controlului parlamentar, categoric vom studia posibilitatea solicitării unor expertize tehnice. Vom modifica Regulamentul de funcţionare a comisiilor“, a mai spus Dobriţoiu.

Întrebat despre existenţa unor rapoarte “diferite” din partea ROMATSA şi a Ministerului Transporturilor în care se menţiona că nu au fost transmise corect coordonatele locului accidentului sau că nu era necesară înfiinţarea unui comitet de situaţii de urgenţă pentru că nu se încadra cu normele legale, el a spus că nu poate să emită nicio judecată de valoare în legătură cu aceste informaţii.

“Categoric că cei care le-au plasat în spaţiul public bănuiesc că au la bază nişte reglementări precise”, a spus el, adăugând că modul în care reglementările în spaţiul instituţional converg sau sunt divergente vor fi stabilite de către Parchet.

Citeşte şi:

Ancheta privind accidentul aviatic din Apuseni, declinată la procurorii militari din Parchetul General. Vor fi audiate persoane din IGSU, STS şi MAI

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au decis să decline ancheta privind accidentul de avion din Munţii Apuseni în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia parchetelor militare. Decizia a fost luată marţi, 4 februarie.

Război-fulger în Parlament. Ţinta: şeful STS, Marcel Opriş

USL a găsit o breşă în Legea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi va putea transfera Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în subordinea Ministerului de Interne, prin lege, fără a mai cere avizul CSAT. Numai Curtea Constituţională mai poate opri mutarea.

Şeful STS, decapitat de Ponta prin lege

Premierul Victor Ponta a cerut Parlamentului să treacă STS în subordinea Ministerului din Interne, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să-l demită în CSAT pe Marcel Opriş, şeful STS.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat