Alegeri prezidenţiale 2014. Victor Ponta: Este nevoie în turul al doilea de trei dezbateri, pe politică externă, constituţie şi economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la emisiunea „Sinteza Zilei“, că în turul doi al alegerilor prezidenţiale este nevoie de trei dezbateri electorale în care să se discute politică externă, constituţie şi economie.

Eu am făcut un lucru ca prim-ministru de care sunt mândru. De 1 iunie şi de 1 decembrie, clădirea Guvernului a fost deschisă publicului. Am fost uimit câtă lume a venit. Mă gândeam, când aş fi preşedinte, ce zi aş putea decide să fie Ziua Porţilor Deschise la Cotroceni. 

În biroul meu am steagul României, cu semnăturile multor sportivi. Am de asemenea tricoul lui Gigă Hagi şi o rachetă din partea Simonei Halep. Recunoaşterea simbolurilor trebuie să existe în orice birou. 

Ceea ce nu am văzut într-un birou al unui preşedinte sau a unui oficial de rang înalt este harta României Mari. Probabil o să primesc nişte critici de la Mosvoca, dar este în regulă.

Când preşedintele Băsescu a câştigat cel de-al doilea mandat, am spus că am o datorie faţă de copiii mei să scap România de acest regim. Mi-am spus că nu trebuie să cedăm. Alianţa cu Crin Antonescu a fost una care l-a îngenuncheat pe Băsescu, dar nu l-a înfrânt. 

Alegeri prezidenţiale 2014. Până în luna februarie a acestui an mi-am dorit să am cel mai de succes mandat de premier. A urmat apoi ruperea USL şi am luat decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte pentru că ştiu ce înseamnă România. Sunt foarte puţine comune in care nu am fost. Am fost magistrat şi ştiu care sunt problemele justiţiei. Se poate dezvolta România dacă există un pic de unitate. Un preşedinte care lucrează împreună cu premierul realizează foarte mult pentru ţară. Ca preşedinte voi lucra cu cei pe care românii îi vor considera buni pentru a fi în Guvern. Preşedintele trebuie să îi reprezinte pe toţi.

Dacă vrei să fii preşedintele acestei ţări, trebuie să cunoşti această ţară. Diferenţa dintre mine şi alţi candidaţi reprezintă că eu cunosc această ţară foarte mult. Pe lângă asta eu am încredere în români. 

Sunt foarte convins că noi nu suntem cu nimic mai prejos ca popor. Lucrurile pe care vreau să le fac ca preşedinte nu sunt lucruri stabilite recent. Ştiu câţi soldaţi are România. Eu nu mă duc să mă calific la locul de muncă. Candidaţii despre care nu ştiţi mai nimic, gândiţi-vă că vă daţi viaţa pe mână unui om care a spune că vrea să facă bine. Eu mi-aş da votul unui om care deja a făcut ceva.

Vreau să dovedesc în noiembrie că cei 25 de ani care au trecut de la revoluţie nu au trecut degeaba. Îmi doresc ca românii să poată vota un om care îşi doreşte un plan pentru România, nu un om care vrea o funcţie. Nu înţeleg de ce vrea domnul Iohannis să plece din Sibiu. Pot să lucrez alături cu cei care mi-au fost alături, cât şi cu cei care mi-au fost adversari. 

E foarte important să le spui oamenilor că această ţară nu vă va taia pensiile sau nu vă va închide spitalele. E un angajament. Faţă de ceilalţi candidaţi eu pot spune ce am făcut. Ei mă pot critica doar.

Alegeri prezidenţiale 2014. Accept o dezbatere cu Klaus Iohannis. Probabil chiar mâine vom adresa un apel către toţi ceilalţi 13 candidaţi: până la turul I, dacă există o posibilitate de a avea orice format de dezbateri, eu o să merg. Mai important însă, pentru turul al doilea, noi vom adresa de pe acum invitaţia către oricine va fi în turul al doilea - nu ştiu cine va fi - a organizării a cel puţin trei dezbateri, pentru că o singură dezbatere în care vorbeşti de toate la un loc este destul de greu de urmărit. 

Obligatoriu candidaţii din turul II trebuie să aibă o emisiune de dezbatere legată de politică externă şi securitate naţională, pentru că asta face preşedintele în special, trebuie să avem o dezbatere legată de sistemul constituţional şi politic românesc şi o a treia discuţie legată de o viziune economică, la care trebuie să participe şi cel pe care îl propui prim-ministru.

L-aş caracteriza pe Iohannis drept „nepotrivit”, pe Udrea, un om „negativ”, iar pe Tăriceanu, un om „serios”. Traian Băsescu, deşi nu candidează este „blestemul României”. Despre Victor Ponta (autocaracterizare): un om care poate face ceva pentru ţară. Liviu Dragnea, un om cu o capacitate de muncă extraordinară. Dan Voiculescu este un om care a creat mai multe proiecte pentru această ţară.

Simt că prea des domnul Băsescu mă atrage într-o bătălie murdară. Sigur că mă supăr când văd că mă jigneşte. Mă gândeam ce vreţi dumnevoastră să auziţi de la mine. Am învăţat de la Traian Băsescu ce să nu fac atunci când ajung preşedinte. Am capacitatea să las deoparte toată această încărcătură. Vreau în 2018, românii să sărbătorească, nu să începem iar să ne acuzam unii pe alţii.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat