Adriean Videanu: „Guvernul Ponta vrea să sacrifice interesul naţional pentru a pune Justiţia sub control“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriean Videanu a criticat Guvernul pentru atitudinea faţă de Schengen Foto: Adevărul

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat că Guvernul Ponta "vrea să sacrifice interesul naţional şi intrarea în Schengen" cu cinism, deoarece "speră să aibă controlul politic asupra justiţiei" şi a precizat că PDL va încerca prin toate mijloacele parlamentare să se lupte cu acest demers.

Videanu a explicat că PDL va încerca atât în Parlamentul României, "prin eventuala depunere a unei moţiuni simple, dar şi prin reprezentanţii democrat-liberali în PE şi prin familia politică a PD,L şi anume PPE, să menţină acest obiectiv în atenţia autorităţilor române, dar şi europene".

"Dacă criza politică din vara anului trecut generată de Guvernul Ponta şi de USL nu avea loc, România astăzi ar fi fost membru în Schengen cu drepturi depline, fără niciun fel de probleme", a susţinut Videanu.

El a criticat declaraţiile ministrului Corlăţean, validate de primul ministru Victor Ponta, privind renunţarea la intrarea României în Schengen şi a arătat că este pentru prima dată în istoria post-decembristă a României când oficial Guvernul anunţă că nu mai este interesat de aderarea României la Schengen, ceea ce "vine în contradicţie totală cu interesul naţional, obiectivele asumate de români în această perioadă".

"Această declaraţie are şi o explicaţie: din punctul de vedere al PDL, Guvernul Ponta vrea să sacrifice interesul naţional şi intrarea în Schengen cu cinism dintr-un singur considerent, şi anume acela că speră să aibă controlul politic asupra justiţiei. Ce se întâmplă în ultima perioadă, amânările cu nominalizările pentru ocuparea funcţiilor importante în Justiţia românească, are ca scop un demers politic de control asupra justiţiei", a precizat Adriean Videanu.

El a arătat că acest lucru, din punct de vedere al credibilităţii, "va arunca România în urmă cu 23 de ani".

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim