Adrian Wiener (USR), despre negocierile pentru nou executiv: Nu este vorba de formarea unui Guvern „în jurul PNL“, ci „alături“ de PNL şi UDMR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul USR Adrian Wiener afirmă că Alianţa USR PLUS nu intră în coaliţie pentru "a sprijini o guvernare PNL, ci pentru a oferi românilor o coaliţie de guvernare responsabilă". "Nu este vorba de formarea unui Guvern «în jurul PNL», ci «alături» de PNL şi UDMR", spune el.

Adrian Wiener a prezentat, pe Facebook, "elemente de principiu" legate de negocierile de sâmbătă pentru formarea noului guvern.

"Primul palier al negocierilor este armonizarea programelor electorale într-un Program de Guvernare pentru România următorilor ani. Trecem printr-o “furtună perfectă”: o criză sanitară de proporţii peste care se suprapune o criză economică ale cărei dimensiuni nu le putem anticipa încă; e inevitabilă o criză socială. Ultimul lucru de care România mai are nevoie este o criză politică", a afirmat el.

Wiener a adăugat că politicile publice pe care Alianţa USRPLUS le propune a fi parte constitutivă din Programul de Guvernare sunt validate prin vot.

"Am primit mandat prin votul din 6 decembrie să luptăm pentru aceste proiecte. Fie că vorbim de desfiinţarea Secţiei Speciale de investigare a magistraţilor sau de #FărăPenaliÎnFuncţiiPublice, reaşezarea sistemului de pensii pe principiul contributivităţii, de constituirea Fondului Naţional pentru marea infrastructură din Sănătate sau de reforma electorală, toate sunt măsuri pe care le-am propus şi argumentat public şi pentru care votanţii noştri ne-au mandatat. Înţelegem că a face politică înseamnă a reprezenta interesele legitime ale oamenilor, a milita pentru binele comun", a arătat el.

Wiener a menţionat că propunerile "nu sunt condiţii ultimative ci mai degrabă soluţii pentru problemele aflate pe agenda publică a României".

De asemenea, el a susţinut că portofoliile din Cabinet nu reprezintă "privilegii sau recompense politice ci asumarea unor uriaşe responsabilităţi".

"Nu este vorba de formarea unui Guvern «în jurul PNL», ci «alături» de PNL şi UDMR. E momentul să renunţăm la narativele electorale; chiar şi în formulări. Următoarele alegeri sunt peste 4 ani. Acum e vremea parteneriatelor mature în numele cetăţenilor, nu pentru câştiguri de imagine pe termen lung. Nu intrăm în coaliţie pentru a sprijini o guvernare PNL, ci pentru a oferi românilor o coaliţie de guvernare responsabilă cu o majoritate parlamentară în spate şi cu o agendă comună agreată; într-o formulă rezultată democratic din vot. Din punctul nostru de vedere pentru #oRomânieFărăHoţie", a mai scris Wiener.

Delegaţiile PNL, USR PLUS şi UDMR s-au întâlnit oficial sâmbătă, pentru a negocia în vederea formării unei majorităţi parlamentare care să dea votul de învestitură asupra unui Guvern a cărui structură şi componenţă se vor afla pe agenda discuţiilor, alături de împărţirea şefiei Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cele trei formaţiuni ar trebui să clarifice toate aceste aspecte până luni, când preşedintele a anunţat consultări cu partidele care au obţinut mandate parlamentare în urma alegerilor din 6 decembrie, consultări la finalul cărora ar urma să anunţe numele premierului, care are apoi la dispoziţie 10 zile pentru a merge în Parlament cu o echipă guvernamentală şi cu un program de guvernare. Negocierile se anunţă dificile în condiţiile în care PNL a decis să-l propună pe ministrul de Finanţe Florin Cîţu pentru postul de premier, el fiind agreat în principiu şi de UDMR, în timp ce USR PLUS îl susţine pentru postul de şef al Executivului pe Dacian Cioloş. Un alt posibil punct de divergenţă se anunţă a fi conducerile Camerelor, dorite de fiecare dintre cele trei formaţiuni care vor să colaboreze. De asemenea, PNL, USR PLUS şi UDMR vor trebui să-şi armonizeze programele de guvernare.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei