Adevărul Live: Oprea explică de ce a plecat în 2009 de la MAI după numai câteva zile: „Am fost ameninţat cu moartea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Gabriel Oprea a povestit, în exclusivitate pentru „Adevărul“, episodul demisiei sale din fruntea Ministerului de Interne. Oprea a explicat că a demisionat din funcţia de ministru de Interne, în 2009, din cauza presiunilor venite din partea liderilor PSD, care au încercat să-i impună o anume persoană pentru funcţia de şef al serviciului secret al MAI.

„Eram şeful departamentului de Apărare. Înainte mea a fost George  Maior. Pe urmă a plecat el la SRI şi am preluat eu acel department. Până la urmă, a fost o finală între mine şi Cătălin Voicu. Am câştigat la diferenţă de trei voturi. A fost aproape imposibil, dar am câştigat. Am câştigat, am fost numit ministru de Interne. Au venit şi mi-au spus: „bă, acuma fii şi tu mai generos. Nu te aşteptai, dar acuma numim şi noi nişte oameni“. Şi au vrut să numească politic. Eu nu am înţeles. Fiind militar, cum să numească politic, de exmplu, şeful serviciului Doi şi-un Sfert? Cum să-l numeşti în şedinţă de partid? Chiar dacă devenisem şi eu om politic, nu-mi venea să cred“, a relatat Oprea, la Adevărul Live.

Oprea, care atunci se afla în PSD, a spus că nu era vorba de contracandidatul său Cătălin Voicu, dar nu a vrut să spună numele celui pe care liderii PSD îl voiau în fruntea serviciului secret al MAI. „Nu, el a vrut să fie ministru. Era vorba de altcineva. Problema este că numele ăla… Toate serviciile secrete, dar toate, mi-au spus că acel om face crimă organizată. Cum să-l numesc? Nu-l numesc. Şefii de partid (n.r. insistau pentru numire). Erau şi ei mai mulţi pe acolo“ a mai spus vicepremierul.

Moderatorul îi spune numele lui Mircea Geonă. „Nu era şeful partidului?“, a răspuns Oprea. „Marian Vanghelie“, este cel de-l doilea nume pe care i-l menţionează moderatorul. „Şefii de la partid. În momentul ăla, m-am grăbit şi l-am, numit pe domnul Ardeleanu. Cu domnul Ardeleanu, o spun,  îl respect foarte mult, dar, nu eram prieten cu domnul Ardeleanu. Nici nu ne-am agreat foarte mult. Poate din vina mea. Acum suntem prieteni. L-am respectat şi am considerat că, dincolo de ce vreau eu, Gabi Oprea, aici trebuie să pui un profesionist. Dacă ţii la instituţie şi crezi în ea, pui oameni serioşi şi l-am pus pe domnul Ardeleanu, deşi riscam să fiu dat afară. L-am pus, am avut voinţa necesară ca ministru şi bine am făcut“, a arătat liderul UNPR.

„Fusesem ameninţat cu moartea“

Oprea a mai povestit şi motivul pentru care nu a explicat publicul de ce a demisionat din fruntea ministerluid e Interne. „Normal că m-au chemat, mi-au spus să-l dau afară. M-am dus, am stat 90 de secunde. În faţa tuturor, le-am spus că nu-mi pun mafia la Ministerul de Interne. Am plecat, mi s-a cerut demisia. Am vrut să ies, să spun Cancelariilor europene, să spun tuturor ce se întâmplă, cu ce am fost presat, despre cine este vorba. Acum, spun în premieră aici, la Adevărul Live, nu am fost lăsat. Nu este momentul să spui acest lucru. Era bine pentru România şi pentru mine. Era bine pentru viioturul meu pentru că fusesem ameninţat inclusiv cu moartea. Ca să fie foarte clar! Şi nu vorbesc prostii. Dacă nu mă potolesc. Am avut curajul acesta. Am făcut-o, am avut încredere în stat. Am crezut, normal, că şi statul te protejează. Mi-am dat demisia, în schimb nu am fost lăsat să spun exact. O explicaţie pe care am înţeles-o politic. Am spus: domne, o să mai stăm cu oamenii aceştia la guvernare. O să stăm cu mafia de care vorbeşti tu? Ai răbdare puţin. Am ieşit oarecum stânjenit“, a mai spus Oprea.

Liderul UNPR a mai spus că unul dintre cei care i s-au alăturat a fost actualul premier, Victor Ponta. „Lângă mine au venit atunci şi le mulţumesc, nu uit că am primit două voturi în BP-ul lor: Victor Ponta şi Marian Sârbu. Politic, au venit lângă mine imediat Anghel Iordănescu, cu care sunt prieten şi acum, intrase pentru mine în politică, şi domnul primar Onţanu. De aici am plecat. Am venit acasă, nevastă-mea era în depresie. M-am dus la un cumnat, era prim-ofiţer pe la NATO, pe la Bruxelles, şi am cititi două săptămâni toţi regii României. Mi-a prins bine că altfel o iei razna în anumite momente. Toţi suntem oameni, oricât crezi că eşti de tare. Şi am plecat iar la drum. Uitaţi! Cred că mi-a ajutat Dumnezeu. Am ajuns la Interne după şase ani şi un pic şi caut să-mi fac  datoria“, a mai povestit Oprea.

Întrebat dacă acel om pe care liderii PSD voiau să-l impună la DIPI au mai ajuns în vreo funcţie publică, Oprea a răspuns: „Nu. Important pentru ţara asta că oamenii ăia nu au mai ajuns niciodată. Şi a fost foarte bine. Vă spun că ambasadele străine, americanii, s-au uitat atunci foarte atent la acest lucru. Au apreciat statul român,  chiar şi poziţia mea. Eu, în plan personal, am pierdut total. Am plecat din partidul care eram. Mi-am dat demisia imediat. Mi-a zis şi mie unu’ odată, bă nu îţi mai da tot timpul demisia, că odată... Nu mă jucam. Am reuşit, am făcut acest proiect în care cred, care a adus stabilitate politică în România. Mi s-a spus„"ai lucrat cu Traian Băsescu“. Nu, domnule. Am lucrat cu preşedintele României, indiferent cum îl cheamă, şi am sprijinit Guvernul din care faci parte. Este o problemă de bun-simţ. Să stai dracu şi la bine şi la rău. Dar a ajutat România. România a cresut foarte mult. Este privită cu alţi ochi şi este cel mai important lucru“, a conchis Oprea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV