A fost semnat manifestul alianţei de centru-dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceremonia de semnare a manifestului

PDL, PNŢCD, Partidul Noua Republică, Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi Fundaţia Creştin Democrată (FCD) au semnat, miercuri, un manifest care va constitui temelia unei alianţe electorale de centru-dreapta pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul anului.

„Azi PDL îşi exprimă intenţia de a-şi uni forţele cu alte formaţiuni politice profund afectate de criza din ultimele două luni în vederea respectării valorilor democratice şi a statului de drept. Această alianţă se naşte în mod democratic, natural, pentru că ceea ce s-a întâmplat în România ne obligă la acţiune comună. În ultima perioadă, România a trecut prin cea mai profundă criză politică şi economică de după 89.  Este începutul unei lupte adevărate pentru câştigul Dreptei. Am asistat la cel mai grav atentat asupra statului de drept. Manifestul este un legământ, o promisiune şi o dovadă că în România se poate face o politică îndreptată spre cetăţeni care să nu ţină cont de politica de grup. USL a fost un dezastru pentru România. Ne-a izolat de NATO, UE şi lumea europeana. Este nevioie de un efort comun pentru a îndrepta răul deja făcut“, a declarat preşedintele PDL Vasile Blaga.

„Am semnat un text în care am cuprins toate valorile şi principiile în care credem. Semnarea acestui manifest reprezintă finalul perioadei de acomodare și începutul luptei adevărate pentru un câștig al dreptei, al tuturor forțelor politice, al tuturor instituțiilor care reprezintă societatea civilă în alegerile parlamentare din sfârșitul acestui an. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei luni să nu se mai poată repeta. Am asistat cu toții la cel mai grav atentat asupra democrației românești și asupra statului de drept și nu era de imaginat că o societate modernă cu pretenție europeană, civilizată, să nu reacționeze atent, unit, împotriva unui rău care a depășit cu mult granițele jocului. În ultimul trei luni am asistat la cel mai dur exerciţiu împotriva democraţiei şi a statului de drept care a depăşit cu mult graniţele jocului politic“, a declarat preşedintele Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta Mihai Răzvan Ungureanu.

„Prin semnarea acestui manifest, PNŢCD revine pe prima scenă a politicii româneşti. Manifestul este un preambul al alianţei de dreapta care va participa la alegerile de la sfârşitul anului. Obiectivul PNŢCD este reconstrucţia lumii rurale şi revenirea la principiile morale în politică“, a declarat preşedintele PNŢCD Aurelian Pavelescu.

Adrian Papahagi, reprezentantul Fundaţiei Creştin-Democrate, a spus că manifestul va începe un circuit prin ţară, de unde se va întoarce cu zeci, sute de semnături.

Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihai Neamţu, a precizat, că manifestul  rămâne deschis "tuturor celor care vor să lase o semnătură" şi că partidul lui reprezintă pe cetăţenii care vor inteligenţă, inovaţie, pe oamenii care ascultă glasul trecutului, pe cei nenăscuţi încă, neglijaţi, sfidaţi de puterea socialistă.

Manifestul a fost semnat de preşedintele PDL, Vasile Blaga, de preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu, de preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, de preşedintele Partidului Noua Republică, Mihai Neamţu, şi de fondatorul Fundaţiei Creştin-Democrate Adrian Papahagi.

La ceremonia de semnare a manifestului au mai participat Cezar Preda, Radu F. Alexandru, Sulfina Barbu, Teodor Stolojan, Cristian Boureanu, Mihai Stănişoară şi Monica Macovei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa