Zonele rurale nu vor avea bănci prea curând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zonele rurale, în prezent neglijate de instituţiile bancare, ar putea reprezenta un potenţial important pentru bănci, graţie fondurilor europene care vor fi alocate postaderare pentru

Zonele rurale, în prezent neglijate de instituţiile bancare, ar putea reprezenta un potenţial important pentru bănci, graţie fondurilor europene care vor fi alocate postaderare pentru agricultură. În acest moment, singura bancă ce are dezvoltată o reţea de unităţi inclusiv în zonele rurale este Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Aceasta are la nivel naţional aproximativ 800 de agenţii rurale. Posibila migraţie a băncilor la sate depinde însă foarte mult de strategiile şi programele ce vor fi gândite de autorităţi.
"ţinând cont de faptul că postaderare vor fi alocate fonduri importante agriculturii, băncile îşi vor îndrepta atenţia şi către zonele rurale", ne-a declarat Dumitru Popescu, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al BRD.
Că acest lucru se va întâmpla anul viitor, peste trei sau cinci ani, nimeni nu poate însă stima. "Numărul de ani în care acest deziderat va putea fi realizat va depinde în mod hotărâtor de existenţa unor politici guvernamentale viabile de dezvoltare a zonelor rurale - politici care până în prezent au fost absente - şi de succesul implementării politicilor respective, consideră Mihai Bogza, preşedintele Consilului de Administraţie al Bancpost.
După clienţi, oriunde ar fi aceştia
Nici BRD nu are deocamdată stabilită o strategie în acest sens. "Facem însă evaluări, calcule de eficienţă, în funcţie de care vom lua în calcul posibilitatea extinderii în zonele rurale", ne-a mai precizat Dumitru Popescu, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al BRD. Iar dacă se demonstrează că zonele rurale prezintă potenţial pentru instituţiile bancare, acestea vor alege varianta "migraţiei".
"Evident, băncile se vor duce după clienţi oriunde ar fi aceştia. De aceea, ne exprimăm speranţa că dezvoltarea viitoare a satelor româneşti, inclusiv în contextul accesării unor fonduri sporite din partea Uniunii Europene, va permite creşterea nivelului de trai şi implicit intrarea însfera de activitate bancară a cetăţenilor din acele localităţi", este de părere preşedintele Bancpost. Conducerea instituţiei nu are în vedere în perioada imediat următoare să deschidă unităţi în zonele rurale. "Calculele făcute de noi indică faptul că, în prezent, zonele rurale nu prezintă aceeaşi atractivitate din punctul de vedere al generării unui volum suficient de activitate pentru a asigura recuperarea investitiţiei, în eventuale sucursale, într-o perioadă de timp comparabilă cu cea din oraşele mari", consideră preşedintele Bancpost, Mihai Bogza.
90% din creditele contractate în agricultură, acordate de BCR
Trebuie amintit că din cele aproximativ 3.000 miliarde de lei vechi, atât cât reprezintă creditele acordate în agricultură, 90% din acestea au fost acordate de către BCR. "Suntem pregătiţi să gestionăm şi să intermediem fondurile europene prentru agricultură şi zona rurală ce vor fi alocate. Aceasta presupune implicit deschiderea unor unităţi bancare, cu respectarea principiilor de profitabilitate. Totul articulat pe o strategie", ne-a declarat, Cornel Cojocaru, director de comunicare al BCR.

Fonduri europene de 12 miliarde de euro, în perioada 2007-2013
România va primi, în perioada 2007-2013, de la Uniunea Europeană fonduri de câteva zeci de miliarde de euro. O parte, respectiv 12 miliarde de euro, va fi alocată pentru dezvoltare rurală (n.r. - 7 miliarde de euro) şi agricultură (5 miliarde de euro).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică