Zgonea: Soluţia pentru Oltchim nu este neapărat Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soluţia pentru Oltchim nu este neapărat Dan Diaconescu, ci un investitor care să se achite rapid de o serie de sarcini extrem de clare, a declarat astăzi Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că, timp de trei ani, guvernarea PDL nu a făcut nimic pentru situaţia Oltchim, preferând să căpuşeze compania de stat, care a ajuns la datorii de 700 de milioane de euro.

"Guvernarea USL a abordat cu seriozitate problemele de la Oltchim şi a încercat în doar patru luni şi în interiorul acordului negociat de PDL cu FMI să găsească cea mai bună rezolvare a situaţiei găsite. Aceasta nu se numeşte neapărat Dan Diaconescu, ci un investitor privat care să se achite rapid de o serie de sarcini extrem de clare: să platească salariile angajaţilor şi să menţin locurile de muncă", afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor într-un comunicat.

"Deşi a trecut prin cel mai transparent proces de privatizare derulat din 1990 până în prezent, soarta Oltchim continuă să fie afectată de dezastrul creat de guvernarea PDL. În trei ani de guvernare, în care au controlat tot, democrat-liberalii nu au făcut nimic pentru remedierea situaţiei de la Oltchim",
a mai spus Zgonea.

Premierul Victor Ponta a declarat, la Slatina, unde vizitează o fabrică deţinută de o companie rusă, că şi-ar fi dorit ca şi la Oltchim Râmnicu-Vâlcea să fi investit tot o firmă rusească.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.

CITEŞTE ŞI:

Filmul unei zile "senzaţionale"! Cum a devenit Dan Diaconescu acţionarul Oltchim

Dan Diaconescu vrea să facă "poporul" acţionar la Oltchim pentru 5-10 lei, de telespectator

Dan Diaconescu şi Remus Vulpescu s-au “înţepat” chiar şi în momentul desemnării câştigătorului Oltchim

Angajaţii Oltchim îl aşteptă pe Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi vor ca banii să intre cât mai repede în conturi

Ofertanţii Oltchim, prin ochii lui Remus Vulpescu, şeful Privatizării

UPDATE 20.20 Dan Diaconescu, câştigătorul pachetului majoritar de acţiuni al Oltchim, trebuie să se prezinte în maxim zece zile cu banii, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că, în caz contrar, este vorba de o infracţiune.

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a declarat, vineri, că procesul de privatizare a Oltchim este unul execrabil, el apreciind că Dan Diaconescu face un joc electoral şi că Guvernul trebuie să-şi asume acest "dezastru", întrucât nu a pus condiţii de eligibilitate. CITEŞTE DECLARAŢIA COMPLETĂ FĂCUTĂ DE BODU AICI: Sebastian Bodu: Guvernul să-şi asume că nu a pus condiţii de eligibilitate pentru privatizarea Oltchim

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, vineri, că îl felicită pe Dan Diaconescu pentru că "şi-a realizat visul" prin câştigarea licitaţiei la Oltchim şi speră că acesta are un partener serios, "cu care să reuşească să gestioneze acest colos economic important". CITEŞTE DECLARAŢIA COMPLETĂ A LUI BOUREANU AICI: Boureanu îl felicită pe Dan Diaconescu că şi-a realizat visul

Liderul angajaţilor Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat, vineri seară, că salariaţii îl aşteaptă pe Dan Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi ca banii să intre cât mai repede în conturi, solicitându-i câştigătorului licitaţiei pentru preluarea a 54,8% din acţiunile combinatului "multă seriozitate".

CITEŞTE MAI MULTE DECLARAŢII ALE ANGAJAŢILOR OLTCHIM AICI: Angajaţii Oltchim îl aşteptă pe Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi vor ca banii să intre cât mai repede în conturi

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei