Wizz Air amână suplimentarea curselor din Bucureşti după ce un avion este indisponibil din cauza aterizării de urgenţă de la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operatorul aerian are 12 aeronave alocate celor patru baze din România, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Timişoara

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a decis să amâne alocarea celei de-a şaptea aeronave pentru baza din Bucureşti, programată din iulie, şi creşterea numărului de zboruri din Capitală, pentru că un avion nu poate fi utilizat în urma aterizării de urgenţă de sâmbătă la o cursă către Roma.

"Din cauza unei aeronave neoperaţionale, Wizz Air a amânat alocarea celei de-a şaptea aeronave bazei din Bucureşti, programată pentru data de 4 iulie. Cum am anunţat în această primăvară, a şaptea aeronavă ar fi permis companiei să crească numărul de zboruri disponibile din Bucureşti cu alte 19 zboruri/săptămână. Noi schimbări ale operaţiunilor noastre vor fi anunţate în timp util", a declarat Daniel de Carvalho, corporate communications manager al companiei, potrivit Mediafax.

Cele 19 zboruri săptămânale suplimentare, pe rute deja existente, erau programate către Bergamo, Bologna, Catania, Londra, Madrid, Palma de Mallorca, Paris, Roma şi Valencia.

Zborul Wizz Air, W6 3141, de sâmbătă, din Bucureşti spre Roma, Aeroportul Ciampino, cu 165 de pasageri la bord şi şase membri ai echipajului a fost redirecţionat spre Aeroportul Fiumicino, pentru aterizare de urgenţă din cauza unei probleme cu trenul de aterizare. Una dintre roţile trenului de aterizare a rămas blocată înainte de aterizare, iar pilotul a fost nevoit să aterizeze cu ajutoul unei singure roţi şi unui singur motor.

Compania aeriană a precizat, într-un comunicat, că respectiva aeronavă Airbus A320 are 13 luni vechime şi a fost supusă celei mai recente inspecţii tehnice în luna mai a acestui an.

Wizz Air estima în mai că va transporta peste 3,3 milioane de pasageri în acest an, din care peste 1,8 milioane de la aeroportul din Bucureşti.

Operatorul aerian are 12 aeronave alocate celor patru baze din România, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Timişoara. Wizz Air operează o flotă de 43 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, 270 de rute făcând legătura cu 94 de destinaţii din 33 de ţări.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi