Vodafone renunţă la echipamentele Huawei în reţelele sale core, din cauza riscurilor de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vodafone, al doilea mare operator de comunicaţii mobile din lume, a anunţat vineri că suspendă instalarea de echipamente Huawei în reţelele sale core, până când guvernele occidentale vor considera că acestea nu prezintă riscuri de securitate.

Statele Unite şi unii dintre aliaţii lor, între care Australia şi Noua Zeelandă, au interzis utilizarea echipamentelor Huawei pentru reţelele 5G, din cauza legăturilor cu guvernul chinez, în timp ce compania a negat că tehnologia sa poate fi folosită de către Beijing pentru spionaj, notează news.ro.

Directorul general al Vodafone, Nick Read, a declarat vineri, după prezentarea rezultatelor aferente trimestrul al treilea, că discuţiile au loc la un nivel prea simplist. El a adăugat că Huawei este un jucător important pe piaţa echipamentelor, pe care o domină, alături de companiile Ericsson şi Nokia.

”Am decis să suspendăm Huawei, în reţelele core, în perioada în care discutăm cu diverse agenţii, guverne şi cu Huawei, pentru finalizarea situaţiei, şi considerăm că Huawei deja este deschisă şi lucrează intens”, a spus Read.

Polonia urmează să excludă Huawei din reţeaua 5G, în urma arestării unui angajat al companiei chineze, la începutul acetei luni, sub acuzaţia de spionaj. Huawei l-a concediat pe angajatul respectiv, care a negat faptele.

Industria de comunicaţii mobile a Europei va înregistra costuri mai mari şi întârzierea construcţiei unor reţele mai rapide, dacă autorităţile vor interzice utilizarea echipamentelor Huawei, în special a tehnologiei radio instalate pe turnuri de comunicaţii mobile, a spus Read.

Operatori europeni precum BT şi Orange au eliminat deja echipamentele Huawei sau au luat măsuri pentru a limita utilizarea în viitor a acestora.

Read a arătat că echipamentele Huawei sunt folosite în reţelele principale ale Vodafone (core), pe care le-a descris ca fiind partea inteligentă a reţelelor, în Spania şi alte pieţe mai mici.

Guvernele şi agenţiile de securitate europene nu au presat Vodafone să ia această măsură, dar ”nivelul de zgomot” a crescut, iar discuţiile au nevoie de mai multe fapte, a spus Read, adăugând că guvernele din Africa şi Orientul Mijlociu, unde Vodafone foloseşte echipamente Huawei, nu au exprimat îngrijorări.

Un purtător de cuvânt al Huawei, care a deveni cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii la începutul acestui deceniu, chiar dacă a fost restricţionată pe piaţa americană, a anunţat că grupul este partener strategic al Vodafone încă din 2007.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă