Vilele sighişorene aşteaptă primăvara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vilele sighişorene aşteaptă primăvara

Sighişoara este printre puţinele oraşe-cetate locuite din Europa şi singurul parţial conservat din România. Anul trecut, în zonă se vindeau şi două-patru imobile de acest tip pe lună. În 2009 însă, tranzacţiile au lipsit cu desăvârşire.

Chiar şi în condiţii de recesiune, zona Sighişoarei este una ce prezintă un interes ridicat pentru achiziţionarea caselor de vacanţă.

„Există foarte mulţi oameni şi în prezent care sunt interesaţi de casele din zona acestui oraş. Însă tranzacţiile nu prea se mai întâmplă, deşi interesul este unul chiar ridicat”, declară Daniel Oltean, administrator al firmei de consultanţă sighişorene Diva Imobiliare.

Anul trecut a fost unul foarte plin din punctul de vedere al vânzărilor şi achiziţiilor de astfel de imobile, devenise aproape un trend de piaţă. „În 2008, dintre cele cinci solicitări lunare pentru o casă de vacanţă, cel puţin două erau tranzacţionate”, mai spune Oltean.

Potenţialii clienţi pentru aceste imobile, în această parte a ţării, sunt împărţiţi in trei categorii: localnici, clienţi din zona Capitalei, dar şi cumpărători cu domiciliul în străinătate, străini sau localnici stabiliţi în străinătate.

„Zonele preferate sunt Aurel Vlaicu - zona Mânăstirii, Baraţilor, departe de zona rezidentială de case, toată zona de la Sighişoara până în comuna Daneş, dar în special zona numită Stejăreni”, completează Daniel Oltean.

Chiar dacă în prezent tranzacţiile pot fi numărate pe degete, având în vedere interesul mare al oamenilor pentru imobilele din această zonă, pe piaţă vor apărea şi lichidităţile, iar casele de vacanţă sighişorene vor fi din nou achiziţionate.

Anul 2010 va aduce redresarea

„Preconizăm că interesul pentru locuinţele de vacanţă din oraş şi din împrejurimile Sighişoarei va reveni cel târziu începând cu primăvara anului  viitor”, opinează Daniel Oltean. De asemenea, case situate în satele săseşti învecinate Sighişoarei - respectiv Apold, Criş, Saeş, Malancrav, Noul Săsesc sau Saschiz - au fost achiziţionate ca locuinţe de vacanţă, conform Diva Imobiliare.

Ofertare doar prin telefon

Proprietarii de astfel de imobile primesc telefoane care arată interes. „Avem un imobil cu cinci camere, două bucătării, baie, pivniţă, curte, grădină, cu o suprafaţă totală de 1.600 de metri pătraţi în împrejurimile Sighişoarei la un preţ de aproximativ 100.000 de euro”, declară M.B, proprietarul casei scoase la vânzare în comuna Daneş-Sighişoara.

Proprietarii primesc zeci de telefoane pe zi de la persoane interesate, li se cer detalii, multe detalii, însă până acum nu a venit nimeni cu o ofertă reală. „Avem răbdare pentru că această casă are aproape două săptămâni de când este scoasă la vânzare, însă sperăm să nu ajungem în primăvara anului următor“, mai spune M.B. În plus, proprietarii acestei case oferă în acest preţ şi două hectare de pământ, bonus.

Trend imobiliar

Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziţiei dominante şi a ambianţei geografice, oraşul a fost supranumit încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea „Perla Transilvaniei“. Planul oraşului-cetate este caracteristic oraşelor germane întemeiate în evul mediu târziu.

Sighişoara are o imagine aparte şi datorită faptului că de secole, în acest burg medieval, au convieţuit, în bună înţelegere, români, maghiari, saşi şi alte naţionalităţi, care s-au ajutat reciproc, dând naştere unei comunităţi multiculturale, arată site-ul oraşului.

Datorită acestor factori, Sighişoara a devenit una dintre zonele foate vizitate de către turişti, atât din ţară cât şi din afara ţării. În timp, acest lucru a adus şi dorinţa oamenilor de a avea o casă de vacanţă aici.

Mai multe pentru tine:
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Urmează 13 zile magice pentru o zodie. Destinul îi surâde, are parte de binecuvântări, realizări și vise împlinite până pe 9 februarie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente