VIDEO Ionel David, preşedintele RWEA, la Adevărul Live: „Proiectul de lege privind amânarea acordării de certificate verzi a omorât piaţa energiei regenerabile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel David, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, la Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede amânarea pentru trei ani şi jumătate, începând cu 1 iulie 2013, a acordării de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă „a omorât“ piaţa şi a blocat investiţiile noi în sistem, a declarat astăzi, la Adevărul Live, Ionel David, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA).

„Acest proiect a cam omorât piaţa. Noile investiţii sunt practic îngheţate, băncile nu mai acordă credite. Ceea ce se întâmplă acum în Cipru la noi se întâmplă încă de la începutul anului. Pentru că din ianuarie se vorbeşte de o astfel de iniţiativă, ea a fost materializată într-o primă instanţă la începutul lunii aprilie şi, mai departe, într-o instanţă secundă, va fi chiar semnarea de către Guvern a acesti ordonanţe. Însă piaţa a fost ucisă încă din luna ianuarie, când băncile au început să nu mai dea împrumuturi sub imperiul acestei nebuloase care plutea asupra reglementărilor din regenerabile“, a declarat preşedintele Asociaţiei Românie pentru Energie Regenerabilă. 

Ministerul Economiei propune Guvernului, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, să amâne, în perioada 1 iulie 2013 - 31 decembrie 2016, acordarea a câte unui certificat verde pe MWh pentru microhidrocentrale şi pentru centralele eoliene şi a două certificate pentru centralele fotovoltaice, pentru a sista "creşterea necontrolată" a preţului electricităţii. În prezent, sunt acordate şase certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produsă în centrale fotovoltaice, două certificate pentru energia produsă de turbine eoliene noi şi trei certificate pentru energia hidro.

David a mai spus că, în momentul de faţă, nu se mai comercializează proiecte de energie eoliană, investitorii sunt foarte reticenţi în a mai investi în sectorul energiei verzi din România, iar piaţa certificatelor verzi este în bună măsură afectată de noile măsuri legislative adoptate sau propuse. 

„Aceste certificate verzi, care se tranzacţionează liber, nu şi-au mai dus menirea până la capăt pentru că au existat traderi, mai ales din partea marilor consumatori, care au spus că «şi-aşa Guvernul vrea să reducă valoarea certificatelor, poate pe noi nu ne mai pune să cumpărăm aceste certificate» şi, ca atare, au refuzat să mai intre în acest sistem, au ales să facă abstracţie de regulile jocului“, a mai spus David. 

Adevărul LIVE cu Ionel David, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană şi Adina Vlad, jurnalist Adevărul

Preşedintele RWEA se aşteaptă ca diferenţa de certificate verzi care ar urma să fie acordată din 2017, respectiv 2018 pentru energie eoliană, nu să mai fie ulterior livrată producătorilor de energie regenerabilă. 

În momentul de faţă, în România sunt instalate turbine eoliene cu o capacitate cumulată de 2.200 MW, iar David estimează că se va ajunge la aproximativ 2.800 MW la finele acestui an, deşi estimarea iniţială, înainte de adoptarea modificărilor legislative, era de 3.500 MW, capacitatea maximă de energie regenerabilă ce poate fi acceptată în sistemul energetic naţional.   

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată